Cum au apărut cărţile de joc

Numerotate sau ilustrate, cărţile de joc au fost folosite de-a lungul timpului ca mijloc de distracţie, ca metodă educaţională sau ca un mod de câştiga bani într-un timp scurt.

Originea cărţilor de joc este încă incertă, însă se crede că au apărut în timpul dinastiei chineze Tang, în secolul al IX-lea. De altfel, China este ţara unde a fost fabricată pentru prima dată hârtia. Prinţesa Tongchang obişnuia să joace un „joc cu foi“, împreună cu prietenii soţului ei. Din Asia, cărţile s-au răspândit în Persia şi Arabia. Pachetele aveau 48 de cărţi împărţite în 4 semne, fiecare având 10 motive şi 2 cărţi cu figuri.

Din Egipt, în Europa

Cărţile de joc au ajuns în Europa cu ajutorul negustorilor care făceau drumuri între Egipt, Spania şi Italia. Cronicarul italian Niccolo de Coveluzzo semnalează în 1379 prezenţa cărţilor de joc în oraşul său natal, Viterbo. Cărţile din acea vreme aveau ca scop educarea copiilor, fiecare având ilustrate personaje, cum ar fi Papa, Împăratul şi Cerşetorul, precum şi cele 9 muze, cele 6 virtuţi şi cele 7 planete cunoscute până în acel moment.

Îndrăgite de bogaţi şi săraci

Deoarece cărţile de joc erau pictate manual, erau extrem de scumpe şi doar cei bogaţi îşi permiteau să le aibă. În Franţa, jocul de cărţi a fost adus la curtea regală de Caterina de’ Medici. Se spune că regele Ludovic al XIV-lea, supranumit şi Regele Soare, şi-a consolidat puterea organizând partide de cărţi pe bani, în timpul cărora nobilii îşi pierdeau averile în favoarea suveranului. Odată cu apariţia presei tipografice – revoluţionara invenţie a lui Johannes Gutenberg –, preţul pachetului de cărţi a scăzut considerabil, jocurile făcându-şi loc şi în locurile frecventate de cei săraci.

Treflă, cupă, caro şi pică

Cărţile de joc numerotate au apărut în Germania şi se numeau Landsknecht („valeţi“). Aveau 4 culori şi 4 semne: inima, frunza, ghinda şi clopoţelul. Francezii au redus numărul de culori şi au modificat semnele în treflă, cupă, caro şi pică, denumire care se foloseşte şi astăzi. Cărţile cu figuri s-au inspirat după personaje faimoase, fiind preferaţi membrii familiilor regale. Francezii au fost cei care au introdus „regina“ în pachetul de cărţi, ca fiind cartea care precede „regele“.

Personaje faimoase

Cei 4 regi de pe cărţile de joc îi reprezentau pe David, conducătorul Israelului şi al Iudeei, Iulius Cezar, conducătorului Imperiului Roman, Alexandru Macedon cuceritorul şi Carol cel Mare, considerat fondatorul Franţei şi al Germaniei. Nici figurile valeţilor nu au fost alese întâmplător. Ele îi reprezentau pe Hector, luptător în războiul troian, La Hire, comandat militar francez, d’Ogier şi Lancelot, cavaleri ai Mesei Rotunde. Reginele erau Argine (având la origini zeiţa romană Iunona, protectoarea Romei), personajele biblice Rachel şi Judith, precum şi Pallas Atena, zeiţa greacă a înţelepciunii.

… cărţile de joc au avut mare succes în rândul femeilor? Clericii au considerat că femeile se foloseau de cărţi pentru a-i seduce pe bărbaţi şi au recomandat interzicerea lor. De asemenea, regele Spaniei, Alfonse al XI-lea, a interzis jocurile de cărţi în zilele lucrătoare, fiindcă muncitorii îşi părăseau locurile de muncă pentru a se deda jocului pe bani.

… americanii au fost cei care au inventat jokerul, în timpul războiului civil? Cartea, numită şi „Nebunul“ sau „Bufonul regelui“, era menită să învioreze jocul şi să poată să ţină locul oricărui semn sau valori.

… cartea care-l reprezintă pe Regele de inimă roşie, adică pe Carol cel Mare, este învăluită într-o aură de mister? Şi asta pentru că regele pare că s-ar înjunghia singur, ceea ce aruncă suspiciuni asupra modului în care a murit acesta.