Cum descifrezi limbajul gesturilor
Ţi-ai dorit în secret să poţi citi gândurile celor din jur? Limbajul corporal îţi oferă o mulţime de informaţii în acest sens, dacă ştii ce anume să urmăreşti.
Semne de nesinceritate
Când cel din faţa ta zâmbeşte doar din politeţe,poate că buzele te pot păcăli,dar ochii nu. Un zâmbet sincer implică încreţirea pielii din colţurile ochilor. În lipsa ei,este posibil să ţi se ascundă ceva. Şi sprâncenele sunt indicator al lipsei de sinceritate. Când cineva îţi face un compliment,dar ridică sprâncenele puţin,este posibil ca vorbele lui să nu vină din suflet. De asemenea,s-ar putea să fii minţită dacă,în timp ce ţi se vorbeşte,eşti privită fix şi insistent ori deloc.
Braţele dau de gol neîncrederea
Dacă,în mijlocul unei discuţii importante în familie,observi că unele dintre rude nu stau cu braţele pe masă,ci sprijinite pe picioare,este semn că nu ţi se acordă încredere,că nu te iau în serios şi nici nu sunt dispuse să găsească soluţii împreună cu tine. Cele care ţin braţele încrucişate se simt vulnerabile şi-şi doresc să se apere. Un alt indiciu al neîncrederii este gestul de ducere a mâinii la gură. De asemenea,poziţia picior peste picior îţi arată că persoana din faţa ta este suspicioasă,inflexibilă,indispusă să cadă la înţelegere cu tine.
Mâinile trădează timiditatea
Tot mâinile atrag atenţia şi asupra unei trăsături de personalitate:timiditatea. Este posibil să te afli în compania unei persoane introvertite,rezervate sau intimidate de prezenţa ta dacă vezi că în timp ce-i vorbeşti îşi sprijină capul cu palmele sau îşi trece mâna prin păr. Alte gesturi care traduc vulnerabilitatea interioară sunt mângâierea cefei,a picioarelor sau a braţelor proprii în timpul conversaţiei,cu intenţia inconştientă de autoliniştire.
Pont
Gesturile asemănătoare denotă o bună înţelegere.
Indicii ale interesului pentru celălalt
Ai prins drag de cineva şi nu ştii dacă şi el ţine la tine? Vrei să verifici dacă o fată vrea să intre în graţiile băiatului tău? Obiceiurile de a-şi trece degetele prin păr sau a-l da după ureche adesea demonstrează că există un interes pentru celălalt,că există intenţia de a seduce,de a face o impresie bună. Tonul vocii este şi el un bun indicator. De obicei,bărbaţii îndrăgostiţi se adresează iubitei cu o voce joasă,în timp ce femeile capătă o voce melodioasă de-a lungul discuţiei cu un om care le pare atrăgător.
Ştiai că...
... doar 7% din comunicare este reprezentată de cuvinte,55% fiind bazată pe limbajul corporal?
Chipul,mai grăitor decât vorbele
Emoţiile sunt exprimate fidel de expresiile feţei. Trebuie doar să le urmăreşti atentă şi vei ştii cum să reacţionezi în relaţia cu cei dragi şi cu colegii de serviciu. Îi propui soţului să mergeţi la sfârşit de săptămână pe la ai tăi şi vezi că mijeşte ochii,îşi scarpină ceafa şi are maxilarul lăsat? E clar că nu găseşte cea mai bună cale să te refuze. Stai de vorbă cu o colegă şi observi că are sprâncenele ridicate,gâtul întins şi gura strânsă. Toate alcătuiesc imaginea unei persoane tensionate în timpul conversaţiei,care ar vrea să puneţi capăt discuţiei şi nu ştie cum să-ţi spună.