De ce e bine să fii egoistă

24 martie 2011   Curiozități

Probabil crezi că egoismul nu poate fi bun la nimic în viaţă. Tocmai de aceea ai încercat să nu îi cazi pradă, să fii îngăduitoare şi să te pui mereu pe planul al doilea. Află că nu ai procedat tocmai corect şi că în unele situaţii o doză de egoism îţi prinde chiar bine.

Ca să devii responsabilă

Dacă te gândeşti bine,să fii egoistă înseamnă să iei viaţa în mâini,să nu mai contezi pe alţii şi să-ţi asumi responsabilitatea pentru fiecare faptă. Adică tu comanzi,tu execuţi. Aşa că nu prea mai ai pe cine să dai vina atunci când greşeşti. De aceea,o să devii mult mai responsabilă şi mult mai atentă la ceea ce faci. E bine să adopţi din când în când această atitudine,dar să nu devină obişnuinţă.

Ca să capeţi mai multă încredere în tine

Deseori,faci anumite lucruri doar fiindcă aşa ţi se spune,nu pentru că ţi-ar plăcea. Şi de teama de a spune nu. Apoi te întrebi de ce oare am făcut asta? Uite aşa ajungi chiar să îţi pierzi încrederea în tine. Pentru că te temi să nu faci anumite lucruri greşite,să nu îi superi pe cei din jurul tău. Încearcă să nu mai gândeşti pentru alţii,să faci ceea ce îţi place. Aşa îţi vei recăpăta încrederea în tine.

Ca să îi ajuţi pe ceilalţi

Să fii egoistă înseamnă să te gândeşti doar la nevoile tale,la binele tău şi al nimănui altcuiva. Paradoxal,acest lucru are puterea de a-i ajuta şi pe cei din jurul tău. Căci,dacă te-ai ocupa mai mult de realizarea dorinţelor tale,ai fi mai fericită şi mai relaxată. Şi nu ai mai avea atât de multe motive să-ţi verşi nervii pe prieteni,pe colegii de serviciu sau pe membrii familiei,fără ca ei să aibă vreo vină. De asemenea,vei reuşi să îi înţelegi mai bine şi pe cei din anturaj. O să vezi că la un moment dat îi vei ghida să îşi realizeze dorinţele.

Mai multe