De ce meciurile de tenis se joacă în linişte? Istoria jocului oferă câteva indicii

„Doamnelor şi domnilor, linişte, vă rog! Jucătorii sunt pregătiţi. Mulţumesc!‟ – cam acesta era mesajul de început de meci, indiferent de localitate, de ţară, de continent, de cultură şi de cât de valoroşi sunt jucătorii de tenis, înainte de pandemie. De obicei, acest îndemn venea din partea arbitrului de scaun, iar mulţimea păstra liniştea, cu excepţia ropotelor de aplauze, care venea la pachet cu un set reuşit.

Reprezentanţii celor mai mari patru evenimente anuale în tenisul profesional au continuat turneele, chiar şi în pandemia de COVID-19, însă fără mulţime.

Deşi la meciurile de tenis se impunea absenţa zgomotelor de fond, acum, ipsa energiei mulţimii îi poate afecta pe sportivii profesionişti. Este interesant de observat impactul liniştii după care tânjeau sportivii în trecut. Practic, pandemia le-a îndeplinit visul de a nu mai fi tulburaţi de vreun sunet, în timp ce îşi aud propriile gânduri şi sunetele emise în urma efortului fizic.

Tenisul este un sport profund, caracterizat de unii drept un tur de forţă şi de uzură psihologică şi fizică. Cum a ajuns acest sport să fie asociat cu liniştea şi de ce a ajuns să fie atât de bine primit acest îndemn, încât spectatorii aplaudă când li se spună să tacă?

Se bazează pe o regulă nescrisă

Tăcerea în rândul spectatorilor care iau parte la meciurile de tenis, oricât de bine stabilită, nu este o regulă oficială. Indicaţiile de la Wimbledon, cel mai ferm şi mai impunător turneu de tenis, prevăd ca: „Utilizarea oricărui comportament antisocial, agresiv, enervant sau periculos, limbaj urât, abuziv sau rasist ori gesturi obscene, îndepărtarea cămăşilor sau a oricărei îmbrăcăminte cu scopul de a fi ofensatoare şi escaladarea pe orice clădire, perete sau altă structură / echipament este interzisă şi poate duce la expulzarea din peluze‟. Nu ste prevăzut, deci, nimic legat de linişte în timpul jocului. Prin urmare, nu este necesară liniştea, ci mai degrabă este vorba despre o tradiţie.

Cu toate acestea. volumul „Spalding’s Lawn Tennis Annual‟, publicat în anul 1923, cuprinde regulile jocului şi o recapitulare a jocurilor anterioare. În carte există liste extinse de reguli, printre care şi cele nescrise, adică cele care nu au fost stabilite ca fiind oficiale, despre comportamentul în timpul turneului şi despre decor. Printre acestea se numără şi replicile, cum sunt: „abţineţi-vă de la a vorbi cu voce tare când începe meciul‟, „nu aplaudaţi şi nu vă exprimaţi vocal sentimentele când un meci este în plină desfăşurare‟ şi multe altele.

Strămoşul tenisului se juca fără rachete

Originile şi evoluţia tenisului, la fel ca multe alte sporturi care presupun organizare, sunt neclare. Există multe sporturi din aceeaşi familie cu tenisul, în care o minge este lovită înainte şi înapoi de către jucători adversari. Istoricii vorbesc adesea despre un strămoş al tenisului, cu numele de „jeu de paume‟ sau „joc de mână‟, care, după cum sugerează şi numele, era jucat fără rachete.

Numele tenis provine din franceză?

În jurul anilor 1500, au fost adăugate în joc o rachetă şi o plasă, iar la meci participau membri regali şi astrocraţi europeni, în special cei englezi – Henry al VIII-lea era un jucător şi fan înrăit al acestui sport. În acea perioadă, sportului cu rachetă şi minge a început să i se spună în mai multe feluri, inclusiv „tenis‟, cuvânt care nu are orgini clare. Însă, unele date sugerează că acest cuvânt ar proveni din termenul francez „tenez‟, care înseamnă „ţine‟. Uneori, ceea ce jucau se numea tenis regal sau tenis de curte. Această formă este, de fapt, încă jucată într-un număr extrem de limitat şi se numeşte pompos „tenis real‟.

Teorii despre liniştea din timpul jocului

De-a lungul timpului, s-a observat un fenomen, şi anume că jucătorii de pretutindeni, care au crescut şi s-au antrenat în linişte, găsesc enervant zgomotul mulţimii, însă reuşesc să se obişnuiască cu el.

Acest lucru este un factor care stă la baza tradiţiei de a menţine liniştea în timpul meciurilor de tenis. Deşi aceasta nu a fost niciodată explicată, este valabilă şi astăzi. Există şi alte teorii, dar nu sunt deloc convingătoare. Una este că tenisul necesită o concentrare atât de mare, încât orice distragere a atenţiei îi „penalizează‟ pe jucători.

O altă teorie este că jucătorii au nevoie de tăcere pentru a auzi sunetul pe care îl face mingea atunci când este lovită cu racheta de către adversar. Mingea este trimisă spre partenerul de joc cu o viteză de peste 200 de kilometri pe oră, aşa încât jucătorii au nevoie de toate informaţiile pe care le pot obţine.

@shutterstock, Simona Halep