Descoperă semnificaţiile cifrei 20
Din punct de vedere astrologic, despre cei născuţi într-o zi de 20 se spune că sunt comunicativi, atenţi la detalii şi că iau lucurile în serios. Totodată, 20 este un număr cu numeroase semnificaţii şi în multe alte domenii.
Mayaşii foloseau acest număr ca bază pentru sistemul de numeraţie,cunoscut sub numele de „vigesimal“ (baza formeşte de la 20).
Dacă în majoritatea ţărilor europene vârsta majoratului este de 18 ani,tinerii din Japonia,China,Thailanda şi Coreea de Sud devin majori la 20 de ani.
Celebrul joc în care sunt aruncate săgeţi pe o ţintă fixată de un perete,Darts,numără nu mai puţin de 20 de sectoare,numerotate de la 1 la 20.
În matematică,icosaedrul este figura geometrică ce are un triunghi echilateral pe fiecare dintre cele 20 de feţe.
Unele specii de bambus înfloresc o dată la 20 de ani,după care plantele îşi pierd vitalitatea şi culorile ori chiar mor.
Există 20 de omografe interlinguale (cuvinte care au aceeaşi ortografie şi înţeles în mai multe limbi):album,diesel,embargo,gangster,hotel,jazz,jocheu,karate,laser,libido,mafie,motel,paranoia,radar,radio,revolver,saună,taxi,virus,yoga.
20 este numărul atomic al elementului chimic calciu (Ca).
Prefixul telefonic al Egiptului este (+sau 00) 20.
Orice combinaţie a cubului Rubik poate fi rezolvată în maximum 20 de mişcări. Jocul a fost inventat în 1974 de sculptorul şi profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik.
După 20 de ani de căsnicie,se serbează nunta de porţelan.