Evantaiul, din China până-n Europa
Sunt puţine obiecte care să fie funcţionale, să aibă scop decorativ şi în acelaşi timp să fie folosite în scop ceremonial, aşa cum este cazul evantaiului.
· Potrivit arheologilor,cele mai vechi evantaie datează din jurul anului 3.000 î.Hr. şi există dovezi care atestă că grecii,etruscii şi romanii le foloseau pentru atât pentru a se răcori,cât şi în ritualurile religioase.
· Primele evantaie pliabile europene erau inspirate din şi copiate după prototipurile aduse pe teritoriul bătrânului continent de către comercianţi şi de membrii unor ordine religioase care îşi stabiliseră cartierul general de-a lungul coastelor Chinei şi Japoniei.
· Pe vremuri,evantaiele erau obiecte rezervate strict capetelor încoronate şi nobilimii şi,fiind nişte accesorii extrem de scumpe,indicau statutul persoanei care le folosea.
· Anumite părţi ale evantaielor erau realizate din materiale preţioase,precum fildeşul sau carapacea de broască ţestoasă. Adeseori,obiectele erau sculptate,perforate şi ornate cu argint,aur şi pietre preţioase,iar materialul textil era pictat manual.
· În India,primele evantaie erau alcătuite din frunze de palmier. În Persia şi în teritoriile arabe,evantaiele din pene de struţ erau extrem de întrebuinţate în urmă cu mii de ani.
· Lumea creştină a transformat evantaiul într-un instrument de devotament faţă de Divinitate. Sfântul Ieronim considera obiectul un simbol al castităţii şi îl ţinea la loc de cinste,în altar.
· Cea mai veche reprezentare a unui evantai se referă la obiectul aflat în mâinile zeiţei japoneze a fericirii. Între anii 900 şi 960,evantaiul a fost adoptat în China şi apoi importat în Portugalia,în secolul al XV-lea. În următorul secol,evantaiele au fost folosite atât în Spania cât şi Italia,iar de aici şi-au croit drum către Franţa,prin intermediul parfumierilor italieni.