Femeia care a supravieţuit după 3 dezastre navale. A scăpat după ce navele Titanic şi Britannic s-au scufundat

1 martie 2021   Curiozități

Violet Jessop a fost numită şi „domnişoara de nescufundat‟, pentru că a supravieţuit scufundării navelor Titanic şi Britannic, dar şi accidentului major petrecut la bordul unei a treia nave de clasă olimpică, Olympic.

Încă din copilărie, Violet Jessop s-a bucurat de noroc. Născută în anul 1887, în Argentina, şi fiică a unor imigranţi irlandezi, Violet a contractat tuberculoză în copilărie şi i s-au dat doar câteva luni de viaţă. A dezis toate regulile şi a învins boala, continuând să ducă o viaţă lungă şi sănătoasă, până la 84 de ani. Destinul a dus-o în diver

I-a fost greu să se angajeze prima oară din cauza vârstei

Când tatăl ei a încetat din viaţă, mama a decis ca familia să se mute în Marea Britanie, unde a găsit un loc de muncă ca stewardesă pe o navă. În timp ce mama ei lucra, Violet a urmat o şcoală de maici. Din păcate, mama ei s-a îmbolnăvit, iar pentru a-şi îngriji fraţii, Violet a decis să preia jobul mamei sale.

Prima provocare a fost găsire unei nave care să fie dispusă s-o angajeze. Pe atunci avea doar 21 de ani şi majoritatea femeilor care lucrau ca stewardese la începutul anilor 1900 erau de vârstă mijlocie. Angajatorii credeau că tinereţea şi aspectul ei sunt dezavantaje, pentru că putea crea probleme echipajului şi pasagerilor. Pentru a rezolva această problemă, Violet s¬-a prefăcut dezgustată de hainele la modă şi nu a purtat machiaj. În ciuda acestor măsuri, pe parcursul carierei sale, Violet a primit multe propuneri de căsătorie în timp ce lucra pe diferite nave, una chiar de la un pasager foarte înstărit care călătorea la primă clasă.

În anul 1908, a fost angajată de White Star Line, iar din anul 1910 a început să lucreze pe nava Olympic. Peste un an, au început să apară problemele. Olympic s-a ciocnit de o altă navă, Hawke. Ambele au suferit daune considerabile, dar niciuna nu s-a scufundat, în mod miraculor. Au fost aduse înapoi în port, iar Violet a debarcat fără a fi rănită.

Salvată de pe Titanic, cu un bebeluş în braţe

Câţiva ani mai târziu, White Star Line alcătuia echipajul care să se ocupe de VIP-urile de pe nava de nescufundat, Titanic. Prietenii şi familia au încercat s-o convingă pe Violet că va fi o experienţă minunată, dar ea s-a decis foarte târziu să se angajeze la bordul navei. După cum se ştie, Titanic s-a scufundat, ucigând peste 1500 de oameni. În timp ce sărea în barca de salvare, i s-a dat în braţe şi un bebeluş de îngrijit. Când au fost salvate de Carpathia, mama bebeluşului a găsit-o şi aproape că a smuls copilul din braţele ei, după care a fugit fără niciun cuvânt de mulţumire.

N-a renunţat la profesia aleasă nici după al doilea naufragiu

La doar 25 de ani, Violet supravieţuise deja după două accidente navale majore. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, nu s-a temut să urce din nou la bordul unei nave. Înaintea Primului Război Mondial, s-a hotărât să lucreze ca asistentă la bordul navei surori a Titanicului, Britannic, care opera în Marea Egee. Britanicul a lovit o mină care fusese plantată de un submarin german. Nava a suferit daune substanţiale şi a început rapid să se scufunde.

De data aceasta, Violet nu a avut norocul să sară într-o barcă de salvare, deoarece nava s-a scufundat prea repede. În schimb, a sărit peste bord. A glumit că a supravieţuit doar datorită părului ei gros, care i-a amortizat căderea, şi că a apucat să-şi ia periuţa de dinţi înainte de evacuare, spre deosebire de scufundarea Titanicului.

Nici acest ultim dezastru nu a fost suficient pentru a o descuraja. După război, navele au devenit o formă de transport populară. Au început să apară navele de croazieră. Violet a părăsit White Star Line pentru Red Star Line şi a lucrat pe o navă care făcea croaziere mondiale. Spre norocul ei, nicio altă navă pe care a mai lucrat n-a suferit vreodată daune semnificative. S-a retraa la vârsta de 61 de ani şi şi-a petrecut restul vieţii ocupându-se cu grădinăritul şi creşterea de păsări. A murit în anul 1971, de insuficienţă cardiacă congestivă, la venerabila vârstă de 84 de ani.

FOTO: Shutterstock

Mai multe