În Dubai există un Minister al Fericirii! Ce măsuri ia Programul Naţional de Pozitivism?

11 martie 2021   Curiozități

Emiratele Arabe Unite nu lasă doar la latitudinea cetăţenilor fericirea, ci încearcă că o faciliteze populaţiei prin programele lor guvernamentale. Iniţiativa Fericirea din Dubai şi restul statelor din Emiratele Arabe Unite are ca scop să transforme ţara într-una dintre cele mai fericite din lume. În urmă cu câţiva ani a fost desemnat un Ministru al Fericirii, care şi-a luat menirea în serios – promovează optimismul şi pozitivismul în rândul cetăţenilor.

Postul de Ministru al Fericirii a fost creat în februarie 2016 de către guvernul Emiratelor Arabe Unite, iar cea desemnată la şefia ministerului a fost Ohood bint Khalfan Al Roumi, care a fost ulterior intitulată Ministru al Fericirii şi al Stării de bine. Emiratele Arabe au devenit prima ţară din lume care a inclus fericirea în programa guvernamentală. Şi cu ce rezultat oare?

Programul Naţional al Fericirii şi Pozitivismului

Întreaga strategie guvernametală de a-i face pe locuitorii din Dubai unii dintre cei mai fericiţi oameni de pe pământ a fost prezentată de Ohood bint Khalfan Al Roumi şi aprobată de şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum în 2016. Politica de stat prevede bunăstarea atât a localnicilor, cât şi a străinilor care locuiesc acolo, iar programul naţional are în vedere servicii şi proceduri care promovează beneficiile adoptării unui stil de viaţă pozitiv în comunitate.

Pe lângă faptul că promovează fericirea, guvernul şi-a propus şi să o măsoare. Astfel, a creat un sistem – denumit Metrul Fericirii – care să evalueze nivelul de satisfacţie pe care consumatorii îl au în serviciile guvernamentale. Mai mult, s-au făcut sondaje în rândul a 16.000 de oameni, pentru a-şi da seama mai bine cum pot promova fericirea în rândul cetăţenilor.

Una dintre măsurile concrete luate de stat a fost cea privind şcoala copiilor – „Înapoi la şcoală”. Aceasta le permite angajaţilor din guvern ore flexibile de lucru, pentru a-şi putea duce copiii la şcoală (atunci când acestea sunt deschise, în pandemie, evident).

Programe guvernamentale

Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum a aprobat decernarea unor medalii pentru Campionii Pozitivismului, adică pentru cei care excelează în Centrele de Fericire care lucrează cu publicul. De asemenea, s-au ţinut numeroase seminarii şi programe de training care te învaţă cum să faci un consumator fericit. Totul are ca scop satisfacţia publicului în serviciile guvernamentale.

În plus, au fost identificate şi puse în practică activităţi şi programe care să sporească şi să promoveze fericirea în rândul celor aflaţi în guvern. Există şi Directori de Fericire, care să se ocupe de asemenea aspecte, consilii care să se asigure că toate serviciile şi planurile au un singur şi măreţ scop – ca lumea să fie mai fericită.

Platfoma Fericirii

Lansată în aprilie 2017, Platforma Prietenilor şi a Fericirii este un portal electronic care-i îndeamnă pe oameni să se implice în iniţiativele demarate de Programul Naţional al Fericirii şi al Pozitivismului. În tot acest timp, Institutul de Cercetare a Fericirii – care dispune de un director general şi un board de consiliu – face studii cu privire la ştiinţa fericirii şi măsoară indicele acesteia.

Cu ce rezultat s-a implimentat această iniţiativă guvernamentală inedită? E încă prea devreme să ne pronunţăm. Primele evaluări se vor face la finalul lui 2021.

Foto - Shutterstock

Mai multe