La pas, pe Calea Victoriei

Străbate Bucureştiul ca un fir roşu, păstrând două secole de istorie şi o mulţime de poveşti. Cunoscută în vechime sub numele de Podul Mogoşoaiei, Calea Victoriei rămâne o arteră emblematică a Micului Paris.

Nu e mai lungă de 2.700 de metri, dar e mărginită de clădiri cu o arhitectură şi o semnificaţie aparte. Aici se află Muzeul Naţional de Istorie a României, Cercul Militar, Ateneul Român, precum şi alte clădiri istorice. Printre cele mai vechi se numără  Casa Florescu-Manu, Casa Capşa, Casa Hristu şi Casa Monteoru.

Drumul regal

Denumirea de Calea Victoriei i-a fost acordată în trecut, după intrarea triumfală a Armatei Române în Bucureşti, în 1878, după Războiul de Independenţă. Până atunci, strada era cunoscută sub numele de Podul Mogoşoaiei, drumul pe care Constantin Brâncoveanu îl făcea de la Palatul Domnesc la domeniul său de la Mogoşoaia. Artera găzduia numeroase palate, reşedinţe, biserici, hanuri, cafenele, hoteluri, prăvălii de lux, fiind considerată o stradă domnească, care străbătea Bucureştiul dintr-un capăt într-altul.

Modă şi dichis în inima Capitalei

În perioada interbelică, zona Calea Victoriei era considertă cartierul general al modei, întrucât la fiecare pas existau ateliere de croitorie pentru cei cu dare de mână şi cu gusturi alese. Amatorii de cumpărături aveau la dispoziţie primul magazin universal pe nume Galeriile Lafayette sau Victoria, considerat multă vreme unul dintre cele mai bine aprovizionate magazine din ţară.

Promenadă la ceas de seară

Cu cât oraşul se dezvolta, cu atât tot mai multe edificii se ridicau de-o parte şi de alta a bulevardului. În perioada interbelică, artera era descrisă ca fiind „vie ca praful de puşcă“, căci oamenii se plimbau de-a lungul ei în fiecare seară, iar forfota mulţimii făcea să bată inima oraşului. Tineri, îndrăgostiţi, eleganţi cu aer aristocratic, menajere şi vânzători – toţi băteau bulevardul la pas sau îşi făceau loc printre trăsuri şi birjari. Pe străduţele laterale, împânzite cu tarabe şi flori, oamenii nu erau atât de grăbiţi să ajungă acasă, iar timpul îşi lungea, agale, clipele. 

Un bulevard aglomerat

Astăzi, Calea Victoriei se întinde din Splaiul Independeţei până la clădirea Guvernului României. Construcţii pretenţioase, din sticlă şi oţel, se înalţă tot mai numeroase, iar prăvăliile de altădată au fost înlocuite cu buticuri în stil parizian, cu bijuterii şi haine scumpe. Luminile de felinare din trecut pălesc în faţa farurilor sutelor de automobile care o străbat zilnic, sufocate de aglomeraţie. 

Ştiai că…

… Calea Victoriei a fost pavată iniţial cu trunchiuri de copaci? Buştenii podeau drumul prăfos, şi pe sub ei se scurgeau noroaiele şi şuvoaiele de apă, în anotimpul ploios.

…primul semafor din Bucureşti a fost montat pe Calea Victoriei, lângă Cercul Militar?

...strada a fost prima iluminată electric din Bucureşti?

...în 1864, artera a fost pavată cu piatră cubică adusă din Scoţia? În preajma Primului Război Mondial, drumul a fost asfaltat pentru prima dată.

…prima femeie care a pedalat pe Calea Victoriei îmbrăcată în pantaloni a fost Miţa Biciclista? La sfârşitul secolului al XIX-lea, Maria Mihăescu, pe numele său real, se plimba cu bicicleta sub privirile admirative sau indignate ale trecătorilor.  

…vechiul Drum al Mogoşoaiei a fost sursă de inspiraţie pentru artişti? Una dintre cele mai cunoscute lucrări realizate de pictorul Nicolae Dărăscu surprinde o porţiune văzută dinspre Piaţa vechiului Teatru Naţional, la intersecţia dintre Calea Victoriei şi bulevardul regina Elisabeta. Lucrarea a fost realizată la sfârşitul Primului Război Mondial şi se intitulează „Calea Victoriei pe ploaie“.