Lucruri interesante pe care le poţi face cu ajutorul cuptorului cu microunde. Pe listă: curăţarea usturoiului

19 noiembrie 2021   Curiozități

În general, oamenii folosesc cuptorul cu microunde pentru a-şi încălzi alimentele. Însă, de-a lungul timpului, s-au descoperit mai multe întrebuinţări ale acestui aparat. Iată câte lucruri interesante pe care le poţi face cu ajutorul lui!

Cuptorul cu microunde este considerat de mulţi a fi o salvare, datorită vitezei şi uşurinţei cu care poate fi folosit. Desigur, majoritatea oamenilor îl utilizează doar în scopuri limitate, cum ar fi numai încălzirea alimentelor, fără să îşi dea seama cum să profite la maximum de el. De pildă, ştiai că acest aparat casnic te poate ajuta să cureţi mai repede usturoiul? Sau să tai ceapa fără ca ochii să îţi lăcrimeze?

Salvezi pâinea uscată. Cuptorul cu microunde te poate ajuta să îţi rehidratezi pâinea uscată. Tot ce trebuie să faci este să pui pâinea în apă, iar apoi, timp de 10-20 de secunde, în cuptor. 

Dezlipeşti mai uşor etichetele. Dacă vrei să dezlipeşti mai uşor etichetele de pe sticle, pune-le la microunde timp de 1-2 minute, iar etichetele se vor desprinde mai uşor.

Cureţi usturoiul. Dacă îţi este greu să decojeşti usturoiul, pune căţeii de usturoi în cuptorul cu microunde, pentru aproximativ 10-15 secunde, iar usturoiul se va putea curăţa mai repede.

Dezinfectezi bureţii. În loc să arunci bureţii murdari, îi poţi dezinfecta folosind cuptorul cu microunde. Pune buretele într-un vas plin cu apă, adaugă câteva picături de oţet sau suc de lămâie şi bagă vasul în cuptorul cu microunde, timp de 60 de secunde.

Pentru zahărul întărit. Dacă zahărul s-a lipit, pune un prosop de hârtie umed în cutia cu zahăr şi închide-o bine. Apoi, pune cutia în cuptorul cu microunde, pentru câteva minute. Astfel, umiditatea din prosop şi căldura vor înmuia zahărul.

Storci citrice. Înainte de a stoarce portocalele sau lămâile, poţi pune fructele netăiate în microunde, timp de 10-15 secunde. Acest lucru te va ajuta să obţii mai mult suc.

Pentru tocatul cepelor. Dacă îţi doreşti să tai o ceapă fără ca ea să se rupă sau fără ca ochii tăi să lăcrimeze, introdu leguma în cuptorul cu microunde, timp de 30 de secunde, înainte de a o toca. Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe