Maracuja, fructul pasiunii

Fructul exotic şi parfumat, originar din America de Sud, înnobilează orice desert şi aduce arome inconfudabile în farfurie. Numele său nu are însă nimic de-a face cu pasiunea asociată cu dragostea...

Passiflora edulis e o plantă căţărătoare originară din Paraguay, Brazilia şi nord-estul Argentinei. E cultivată pentru fructele sale, cu pulpă comestibilă, numite fructele pasiunii sau maracuja. Practic, cultura se face exact ca în cazul viţei de vie, pe spalieri – stâlpi între care sunt întinse orizontal fire de sârmă zincată, pentru susţinere. Planta a fost descoperită la sfârşitul secolului al XVI-lea de misionarii spanioli. Iezuiţii au văzut în floarea acestei liane simbolul patimilor lui Iisus – de aici şi numele dat acestei liane tropicale (Passion Fruit se poate traduce şi „floarea patimilor“). Europenii nu au ştiut mai întâi cum să utilizeze fructele cu miezul plin de seminţe, galben şi dulce, dar i-au descoperit treptat proprietăţile culinare şi medicinale. Fructul pasiunii creşte în mai multe varietăţi, apreciate de cunoscători: în Hawaii e cultivată varietatea numită Common Purple, în California e apreciat soiul numit Black Knight („cavalerul negru“). Sunt căutate şi Perfecta (cu fructe mari) sau Brazilian Golden. Frcutul are gust acidulat şi etalează arome complexe. E bogat în minerale şi în vitaminele A şi C. Domnişoarele îl apreciază fiindcă are un aport caloric mic, fiind deci numai bun în curele de slăbire. Pentru a fi consumat, se taie în două, iar pulpa e pasată printr-o sită. În acest fel, e separată de seminţe. Ceea ce rezultă e numai bun în jeleuri, sorbeturi, spumă de fructe sau sucuri – dar poate intra şi în compoziţia marinatelor sau sosurile pentru carne şi peşte. Supermarketurile româneşti aduc uneori fructul pasiunii la raft. Când îl alegi, asigură-te că are coaja puţin stafidită. Un fruct matur are un parfum puternic şi atână greu în mână. Coaja strălucitoare şi netedă indică un fruct necopt.