Mărirea şi decăderea avionului Concorde, aeronava care depăşea viteza sunetului şi viteza de rotaţie a Pământului
Concorde este unul dintre cele mai impresionante avioane construite vreodată. A fost o aeronavă fără egal, dar, din păcate, şi fără viitor. De aproape 20 de ani, avionul care însemna luxul suprem în materie de zbor, a fost retras şi nici nu dă semne că va mai reveni.
Concorde a fost un avion supersonic de pasageri şi a apărut ca urmare a colaborării dintre guvernul francez şi cel britanic (mai exact companiile Aérospatiale şi British Aircraft Corporation). Doar 20 de aeronave au fost construite în total, iar acestea au zburat cu pasageri din 1976 până în 2003.
Avioanele efectuau zboruri transatlantice din Heathrow (Londra) şi Charles de Gaulle (Paris) către SUA (aeroporturile JFK din New York şi Dulles din Washington). Concorde atingea viteze-record şi parcurgea aceste distanţe în mai puţin de jumătate timpul avioanelor obişnuite. Viteza medie de croazieră era de 2.170 km/h (Mach 2,04). Viteza avionului Concorde putea să egaleze sau să depăşească viteza de rotaţie a Pământului.
În anii 1990, să faci un zbor transatlantic cu o aeronavă Concorde era considerat luxul suprem în materie de zbor. În 1997, preţul unui bilet dus-întors Londra-New York era de 8.000 de dolari (echivalentul a 13.000 de dolari în prezent), de peste 30 de ori costul unui bilet obişnuit.
Avionul prăbuşit
În 2000, un zbor Air France efectat cu o aeronavă Concorde s-a sfârşit tragic: avionul s-a prăbuşit în localitatea Gonesse din Franţa, iar toţi cei 100 de pasageri, 9 membri ai echipajului şi 4 persoane la sol au mrit pe loc. A fost singurul accident cu victime al acestui tip de avion.
Costurile enorme şi problemele financiare declanşate de acest accident au dus la decizia de a anula cursele comerciale cu acest tip de avion. Ultimul zbor a fost efectuat la data de 26 noiembrie 2003.
Ştiin că va fi ultimul zbor cu un avion care depăşeşte viteza sunetului, oamenii au plătit sume astronomice penru a ocupa unul dintre cele doar 100 de locuri disponibile. Un cuplu din Ohio a plătit 60.000 de dolari de persoană pe bilete, iar printre celebrităţile aflate la bord s-au numărat modelul Christie Brinkley şi actriţa Joan Collins.
FOTO Shutterstock