Mustafa I, sultanul care şi-a petrecut aproape întreaga viaţă închis într-o cuşcă

Mustafa Sfântul, cum i se spunea în cea de-a doua domnie a sa, sau Mustafa Nebunul, cum a rămas în istorie din cauza catalogării pe care i-au făcut-o istoricii moderni, sultanul a fost fiul lui Mehmed al III-lea şi a condus Imperiul Otoman din 1617 până în 1618 şi apoi din nou din1622 până în 1623.

Mustafa s-a născut în Palatul Manisa, ca frate mai mic al lui Ahmed I (1603-1617), iar mama lor era Sultan Halime. Înainte de 1603 se obişnuia ca Sultanul Otoman să ceară execuţia fraţilor săi imediat ce urcă pe tron (tatăl lui Mustafa, Mehmed al III-lea, şi-a ucis cei 19 fraţi). Însă, atunci când Ahmed I a fost înscăunat la 13 ani, în 1603, a cruţat viaţa lui Mustafa, în vârstă de 12 ani la acea vreme.

Până la moartea fratelui său mai mare, în 1617, Mustafa a trăit în Palatul Vechi, împreună cu mama şi bunica lui, Sultan Safiye. Iar existenţa lui a constituit o premieră în istoria turcilor. Era pentru prima dată când un Sultan Otoman a fost urmat la tron de fratele său şi nu de fiul acestuia.

Mama lor, Sultan Halime, a devenit atunci mâna dreaptă a noului Sultan şi a exercitat mare putere asupra acestuia. De fapt, ea era cea conducea sultanatul, având în vedere problemele psihice cu care se contrunfa liderul otoman, Mustafa I.

Cei din jurul Sultanului erau de părere că contactul cu alţi oameni, socializarea, îi poate prinde bine liderului otoman, însă comportamentul lui Mustafa nu s-a îmbunătăţit odată ce a fost tot mai expus. Mustafa I le arunca turbanul celor cu care se întâlnea, îi trăgea de barbă, le dădea păsărilor şi peştilor de mâncare bani. „Situaţia în care se afla Sultanul era cunoscută de toată lumea, de politicieni şi populaţie, şi ştiau cu toţii că acesta avea grave probleme psihice”, a dezvăluit istoricul İbrahim Peçevi. Şi atunci ce măsuri s-au luat?

Liderul otoman a fost declarat nebun încă de la naştere, însă, cu toate astea, a reuşit să devină Sultan. Şi numai o dată, ci de două ori. Odată ajuns pe tron, starea lui psihică nu s-a îmbunătăţit, dimpotrivă. Acesta era adesea văzut alergând pe holurile palatului strigând numele nepotului său ucis.

Cum spuneam, Ahmed I n-a avut sufletul să ceară uciderea fratelui său mai mic, poate şi pentru că nu-l considera un adversar pe măsura sa. Totuşi, ca să simtă că ţinea lucrurile sub control, Ahmed l-a închis pe Mustafa într-o cuşcă începând cu vârsta de 11 ani şi a blocat intrarea cuştii cu un perete din beton. I-a lăsat doar o fereastră mică acestuia prin care să primească de mâncat şi de băut.

Faptul că a stat 10 ani închis în acea cuşcă n-a îmbunătăţit deloc psihicul lui Mustafa, de fapt a înrăutăţit situaţia. Odată cu trecerea în nefiinţă a lui Ahmet, i s-a permis şi lui Mustafa să iasă din cuşcă. Mai mult, a fost instaurat noul Sultan al Imperiului Otoman.

Totuşi Mustafa n-a reuşit să-şi pătreze libertatea prea mult şi a fost încarcerat din nou. Apoi iar eliberat, fiind astfel posibilă cea de-a doua sa domnie, după care din nou trimis în cuşcă, unde a şi rămas până în 1639, când a murit.

Foto - Shutterstock