Nu, nu este vorba de dorinţe carnale! Ce pasiuni ascunde maracuja!

31 august 2020   Curiozități

Exotic şi parfumat, fructul pasiunii este originar din America de Sud, unde înnobilează orice desert şi aduce arome inconfundabile în farfurie. Chiar şi peste ocean gustul său unic l-a făcut vedetă în bucătăriile marilor chefi. Unii îl consideră chiar un produs afrodisiac. Însă numele fructului nu are nimic de-a face cu pasiunea amoroasă. Şi nici cu alte pasiuni. Deci, când îl mănânci, nu te aştepta să te apuce, brusc, o pasiune pentru vecinul de la doi sau pentru spălat vase.

Pe numele său latin Pissiflora edulis, maracuja sau fructul pasiunii este o plantă căţărătoare originară din Paraguay, Brazilia şi jord-estul Argentinei. Este cultivată pentru fructele sale cu pulpă comestibilă, deosebit de dulci şi de parfumate. Practic, cultura se face exact cala viţa de vie, pe spalieri, adică stâlpi pe care sunt întinse orizontal fire de sârmă zincată, pentru susţinere.

Patimi, nu pasiuni

Maracuja a fost descoperită la sfârşitul secolului al XVI-lea de misionarii spanioli. Iezuiţii au văzut în floarea acestei liane simbolul patimilor lui Iisus, de aceea au numit-o fructul pasiunii. De altfel, englezescul "passion fruit" se mai poate traduce şi prin "fructul patimilor".  Asta pentru că în latină "passio" înseamnă "patimi".

Misionarii s-au folosit de aspectul florii pentru a explica localnicilor unele aspecte ale creştinismului. Floarea are cinci petale şi cinci petale, care simbolizau 10 din cei 12 apostoli. Cei doi excluşi au fost Petru, care în Joia Mare a negat legătura pe care o avea cu Iisus, şi Iuda. Petele de pe spatele frunzelor simbolizau arginţii pe care Iuda i-a luat pentru a-l trăda pe Mântuitor. Iar firele în formă circulară de deasupra petalelor şi sepalelor reprezentau coroana de spini pe care Iisus a fost obligat să o poarte în drum spre răstignire.

Cum şi de ce se mănâncă

Iniţial, europenii nu au ştiut cum să utilizeze fructele cu miez galben şi dulce, dar plin de seminţe. Treptat, însă, au descoperit proprietăţile culinare şi medicinale ale plantei. Fructul are gust puţin acidulat şi, în pofida aspectului, surprinde cu arome complexe. În plus, este bogat în minerale şi în vitaminele Aşi C. Poate fi consumat ca atare, dar şi adăugat în salate, ca să nu mai vorbim de deserturi, în special creme. Are şi un aport caloric mic, deci este ideal în curele de slăbire.

De asemenea, maracuja este un excelent calmant. Este indicat în cazul insomniei şi al tulburărilor nervoase, reuşind să contribuie la destinderea corpului în momentele de anxietate, cel mai indicat fiind să fie folosite infuzii cu floarea pasiunii.

Fructul pasiunii creşte în mai multe varietăţi, fiecare apreciată de cunoscători, pentru subtilităţile sale: în Hawaii e cultivată varietatea Common Purple ("movul comun"), iar în California este apreciat soiul Black Night ("cavalerul negru"). Alte varietăţi căutate sunt Perfecta, pentru fructele ei mari şi Brazilian Golden ("auriul brazilian") pentru gustul intens.

Pentru o gastronomie mai "fină", maracuja se taie în două, iar pulpa e pasată printr-o sită. În acest fel, este separată de seminţe. ceea ce rezultă este numai bun pentru jeleuri, îngheţată, spumă de fructe sau sucuri. De asemenea, se poate adăuga şi la sosuri sau în marinatele pentru carne şi peşte. Pe de altă parte, seminţele fructului sunt bogate în fibre, deci mulţi preferă să le consume.

Cele mai mari supermarketuri din România importă, uneori, fructul pasiunii. Când îl alegi, asigură-te că are coaja puţin stafidită. Un fruct copt are un parfum puternic şi atârnă greu în mână, pe când coaja strălucitoare şi netedă indică un fruct necopt.

Mai multe