Sfaturi despre supravieţuire complet greşite. Pot părea de încredere, dar fac mai mult rău
Dacă îţi plac aventurile, cu siguranţă te gândeşti să înveţi câteva tehnici de supravieţuire, pe care poate le-ai văzut cândva în filme. Specialiştii spun că multe dintre aceste tehnici reprezintă, de fapt, mituri compet greşite, în care nu ar trebui să crezi.
Pentru că ameninţările la adresa societăţii par să fie aproape la fiecare colţ, de-a lungul timpului, s-au dezvoltat numeroase metode despre cum să scapi cu viaţă din astfel de situaţii. Unele dintre tehnicile de supravieţuire, fie că le-ai văzut în filme, fie că le-ai aflat de pe Internet, sunt greşite şi îţi pot pune viaţa în pericol.
Mit: Este bine să bei apă de cactus, dacă eşti însetat şi nu o sursă la dispoziţie. Consumul de apă dintr-un cactus este periculos şi poate accelera deshidratarea. Apa de cactus conţine acizi toxici şi substanţe chimice care pot fi dăunătore pentru oameni, dacă sunt consumate. Substanţele chimice din cactus pot provoca vărsături sau diaree.
Mit: Trebuie să aştepţi 48 de ore pentru a raporta dispariţia cuiva. Poate ai văzut în filme că trebuie să existe un interval de timp între momentul în care constaţi dispariţia cuiva şi momentul în care suni autorităţile. În realitate, oamenii legii recomandă să fie contactaţi imediat după constatarea dispariţiei.
Mit: În situaţii de criză, este bine să raţionalizezi consumul de apă. Această concepţie este greşită, deoarece specialiştii spun că energia scade atunci când eşti deshidratat. În caz de urgenţă, asigură-te că ai provizii făcute şi nu raţionaliza consumul de apă!
Mit: Alcoolul te încălzeşte. Consumul de alcool nu are efectul pe care majoritatea îl cred. În realitate, alcoolul te face să pierzi accelerat căldura din corp, fără să conştientizezi, anulând multe reflexe sănătoase ale corpului. Aşadar, alcoolul te face să simţi o căldură crescândă în organism, când, de fapt, tu o pierzi.
Sursă foto: Shutterstock