Simbolul @ datează din Evul Mediu. Pentru ce era folosit acum 500 de ani


Îl cunoaştem sub denumirile „A rond“ sau „Coadă de maimuţă“, iar vieţile noastre sunt de neconceput fără de simbolul @. Însă el are în spate o istorie de 500 de ani, iar principalul lui scop a fost, iniţial, unul comercial.
În ultimele decenii, simbolul @ a fost inclus pe toate tastaturile computerelor şi este omniprezent pe internet, fiind folosit în adresele de e-mail, în reţelele sociale şi în limbajele de programare.
A fost folosit în contabilitate şi facturare comercială încă de cum mai bine de un secol, dar aceasta nu este originea sa. Simbolul @ datează încă din Evul Mediu şi avea cu totul alte întrebuinţări decât are în lumea modernă.
Citeşte şi
Istoria mouse-ului. Cum arăta primul dispozitiv: era făcut din lemn şi avea roţi
Giorgio Stabile, profesor de istorie la Universitatea La Sapienza din Roma, spune că prima menţionare a simbolului este într-o scrisoare scrisă de un negustor din Florenţa.
Cei care au contribuit la răspândirea simbolului au fost negustorii italieni, astfel că @ prezent în facturile şi chitanţele care circulau în Europa. Într-o scrisoare a negustorului florentin Francesco Lapi, scrisă la 4 mai 1536, semnul @ apare identic cu varianta de astăzi, şi era folosit pentru a desemna o măsură comercială, amfora. Amfora cântărea a 13-a parte din butoaiele în care erau transportate diverse lichide, pe cale maritimă sau terestră.
Semnul apare şi în unele documente comerciale medievale spaniole, ca o prescurtare pentru „arroba“, echivalentul a 11,3 kg. Termenul este considerat de provenienţă arabă (ar-rub) şi însemna „un sfert”. Ulterior, simbolul a devenit prescurtarea comercială pentru expresia „la preţul de”.
După Evul Mediu, timp de câteva secole, simbolul a fost folosit exclusiv în scop comercial. În timpurile moderne, semnul @ a fost inclus pe tastaturile maşinilor de scris şi mai apoi pe cele ale computerelor.
FOTO Shutterstock