Tradiţia ciudată a domnişoarelor de onoare

18 septembrie 2017   Curiozități

De ceva timp, tradiţia importată ca o mireasă să aibă două sau mai multe domnişoare de onoare a devenit tot mai des întâlnită şi la nunţile autohtone. Ştim că ele trebuie să-i fie de un real ajutor miresii în cea mai frumoasă zi din viaţa ei sau să poarte rochii de aceeaşi culoare, dar nu ştim care este cu adevărat rolul lor, spiritual vorbind. Iată câteva detalii ciudate despre tradiţia domnişoarelor de onoare:

Alungă spiritele rele

Da, chiar aşa. Domnişoarele de onoare au rolul de a alunga spiritele rele, de aici şi motivul pentru care ele trebuie să fie îmbrăcate identic. Se spune că acestea o protejează pe mireasă de forţele malefice. În secolele trecute, domnişoarele de onoare purtau aceeaşi rochie ca mireasa pentru a amăgi spiritele care voiau să-i facă rău acesteia. Astfel, spiritele rele nu ştiau care era mireasa, iar cei doi îndrăgostiţi îşi puteau uni destinele în voie. Poate e greu de crezut, dar în vremuri mai îndepărtate oamenii chiar erau preocupaţi de acest aspect.

Ţineau răpitorii la distanţă

La noi, tradiţia furatului miresei este una păstrată la foarte multe nunţi, dar, în tradiţiile asiatice de exemplu este o ciudăţenie. De aceea, un alt rol al domnişoarelor de onoare era de a preveni furatul miresei, de aici şi motivul pentru care acestea trebuie să stea foarte aproape de ea.

Nunţile şi funeraliile regale au influenţat tradiţia

În 1841, la căsătoria Reginei Victoria, invitaţii au purtat ţinute asemănătoare cu cea purtată de Regină. Se considera că în acest mod invitaţii îşi arătau sprijinul şi împărtăşeau bucuria marelui eveniment regal. În prezent, doar mireasa poartă alb la nuntă, dar tradiţia ca domnişoarele de onoare să aibă aceeaşi ţinută a rămas împământenită.

Sursa foto: cluebees.com

Mai multe