Vechi metode de detectare a unei sarcini. Testul încolţirii grâului sau orzului s-a dovedit a fi destul de bun

Testele de sarcină făcute domiciliu au devenit disponibile pe scară largă în 1978, deşi dura două ore pentru a oferi un rezultat şi indicau cu precizie un rezultat negativ doar în 80% din cazuri. În trecut, erau folosite teste ceva mai simple, care acum ar părea oricui bizare şi inexacte.

În zilele noastre, testele de sarcină funcţionează prin detectarea nivelurilor de hormon gonadotropină corionică umană (hCG) din urină. Acest hormon este prezent după implantarea ovulului, care are loc între a şasea şi a douăsprezecea zi după fertilizare şi este secretat de celulele care încep să formeze placenta.

Înainte de inventarea acestui dispozitiv miraculos care este testul de sarcină, cel mai bun mod de a detecta o sarcină era proba timpului. Totuşi, deşi ar putea fi o surpriză plăcută să afli dacă există într-adevăr o sarcină sau nu în stilul vechi, prin observarea simptomelor clasice precum vărsături, lipsa menstruaţiei, cei mai mulţi doreau să ştie cât mai devreme dacă vor avea un copil sau nu.

Testul zăvorului

O colecţie a tradiţiilor medicale pentru femei scrise la sfârşitul secolului al XV-lea indica celor care voiau să afle dacă există sau nu o sarcină în evoluţie să facă acest test „Dacă vreţi să ştiţi dacă o femeie este însărcinată, trebuie să o rugaţi să urineze într-un vas şi apoi să puneţi un zăvor sau o cheie în el, dar este mai bine să folosiţi un zăvor. Lăsaţi acest zăvor în vas timp de trei sau patru ore, apoi aruncaţi urina şi scoateţi zăvorul. Dacă vedeţi o formă lăsată de zăvor în vas, fiţi siguri că femeia este însărcinată”.

Pe cât de bizar sună aceste test, era cunoscut deja faptul că urina unei femei gravide are ceva diferit. De aceea, „profeţii în urină” din secolul al XVI-lea au susţinut că ar putea determina dacă o persoană urmează sau nu să aibă un copil în funcţie de culoarea şi caracteristicile urinei acesteia. Unii au amestecat urina cu vinul şi au observat rezultatele. Era un test care ar fi putut avea succes, dat fiind faptul că alcoolul poate reacţiona la proteinele prezente în urina gravidei. Desigur, aceşti experţi nu s-au limitat doar la persoanele însărcinate, ci spuneau că pot spune dacă cineva suferă de o anumită boală prin examinarea urinei persoanei în cauză.

Testul cepei

Grecii antici par să fi avut o înţelegere neclară asupra anatomiei. Hipocrate, lăudat ca fiind părintele medicinei, sugera ca o persoană care suspecta că ar putea fi însărcinată să introducă o ceapă sau altă legumă cu bulbi şi miros puternic, în interiorul vaginului, peste noapte. Dacă respiraţia persoanei mirosea a ceapă a doua zi dimineaţă, nu era însărcinată. Testul se baza pe ideea că nu exista un făt dacă pântecele era deschis şi mirosul de ceapă ajungea până la gură. Dacă persoana ar fi fost însărcinată, pântecele ar fi fost închis.

Dar acestea nu erau singurele metode bizare folosite în trecut.

Testul ochilor

Un medic din secolul al XVI-lea, Jacques Guillemeau, a susţinut că ochii unei persoane pot spune dacă este gravidă. Guillemeau, autorul unui tratat de oftalmologie, a susţinut că, încă din luna a doua, o femeie însărcinată are ochi adânciţi, cu pupile micşorate şi vene mici umflate în colţurile ochilor. Probabil că acest lucru nu este adevărat, dar el avea dreptate într-o privinţă: ochii se pot schimba în timpul sarcinii şi vederea poate fi afectată. Acesta este motivul pentru care nu este o idee bună să iei lentile de contact sau ochelari noi în timpul sarcinii.

Testul grâului şi orzului

Unul dintre primele teste de sarcină, dacă nu chiar cele mai vechi, provine din Egiptul Antic. În jurul anului 1350 î.Hr., femeilor li se recomanda să urineze pe seminţe de grâu şi orz pe parcursul a câteva zile. Dacă grâul încolţea, ea urma să aibă o fată, iar dacă orzul încolţea, era semn că va fi un băiat. Dacă niciunul nu încolţea însemna că nu era însărcinată. Cel mai interesant lucru despre acest test a fost că a funcţionat efectiv. În anul 1963, un laborator a experimentat testul de grâu şi orz şi a constatat că în 70% din cazuri, urina gravidelor face seminţele să încolţească, iar cea a femeilor care nu erau însărcinate nu aveau niciun efect asupra încolţirii seminţelor.

Testul iepurelui

În afară de testele observaţionale, din secolul al XX-lea au apărut alte tipuri de teste. Investigarea hormonilor a făcut ca testarea sarcinii să fie făcută cu ajutorul iepurilor, şoarecilor şi şobolanilor.

În anii `20, doi oameni de ştiinţă germani, Selmar Aschheim şi Bernhard Zondek, au stabilit că există un hormon specific prezent în urina gravidelor care părea legat de creşterea ovarelor. Acum se ştie că este vorba despre gonadotropină corionică umană sau hCG. Au descoperit acest lucru prin injectarea urinei gravidelor unor iepuri, şobolani şi şoareci imaturi sexual, ceea ce inducea dezvoltarea ovariană. De cele mai multe ori, urina gravidei provoca apariţia unor forme bombate pe ovarele animalelor, o indicaţie sigură a prezenţei hCG. Aşa a apărut testul iepurelui.

Potrivit unui jurnal medical contemporan, testul funcţiona astfel: se lua o probă de urină care se injecta unui grup de şoareci sau iepuri femele tinere pe o perioadă de 5 zile. În a cincea zi, erau ucişi şi autopsiaţi pentru a examina starea ovarelor lor. Dacă rezultatele erau cerute în mai puţin de cinci zile, se foloseau mai mulţi iepuri.

FOTO: Shutterstock