VIDEO De ce vorbele şoptite le dau unora furnicături? Cum a apărut fenomenul numit ASMR?

14 aprilie 2021   Curiozități

Chiar dacă pare doar o experienţă ceva mai specială, ASMR sau răspunsul senzorial meridian autonom a devenit extrem de popular pe diverse platforme de streaming video. Cei care îşi propun să declanşeze răspunsuri de tip ASM vorbesc şoptit sau emit în diverse moduri sunete relaxante şi repetitive.

O experienţă ASMR este definită ca un răspuns la un stimul senzorial care constă în furnicături ce pornesc din zona scalpului şi se extind spre coloana vertebrală.  În cele ce urmează ai ocazia să afli cum a fost exploatată această reacţie aparent banală pentru a crea un adevărat fenomen!

Pasionaţii de ASMR sunt mai relaxaţi şi mai puţin anxioşi

Senzaţia care apare ca răspuns la stimuli auditivi şi vizuali este adesea însoţită de un sentiment de relaxare profundă. Pe lângă faptul că este doar un sentiment plăcut sau chiar euforic, este folosit de mulţi pentru alungarea insomniei, reducerea stresului, a anxietăţii şi contra stărilor depresive.

Nu toată lumea reacţionează la ASM, dar cei care s-au relaxat astfel au spus că au fost impresionaţi de sunete diverse cum sunt cele produse de şoapte sau de mişcări lente, repetitive.

Un exemplu de ASMR în cultura pop este emisiunea de televiziune a lui Bob Ross, numită „Bucuria picturii”. Ani de-a rândul, telespectatorii săi nu aveau niciun interes de a învăţa să picteze, dar îl priveau numai pentru plăcerea dată de explicaţiile oferite de Ross cu calm şi cu o voce joasă în timp ce întindea uşor vopseaua pe pânză. Cu peste 400 de episoade, „Bucuria picturii” a devenit un element de bază ASMR, oferind acea senzaţie de furnicături şi euforie.

Începuturile fenomenului ASMR

ASMR a fost inventat de Jennifer Allen, specialist în securitate cibernetică. În anul 2010, ea a consolidat cultul ASMR prin crearea unui grup pe reţeaua de socializare Facebook.

Totul a început cu propriile ei senzaţii bizare pe care le avea când urmărea videoclipuri din spaţiul cosmic. Îi plăcea acest sentiment, dar nu ştia ce l-a provocat. Mult timp a căutat să descopere ce semnifică acele furnicături sau acel „orgasm cerebral”. Apoi, în jurul anului 2009, a găsit o explicaţie pe un forum unde cineva descria ceva asemănător cu simţise ea. Mulţi oameni erau  de acord că senzaţia era euforică. Elementele declanşatoare erau variate, de la a privi pe cineva cum face nişte mişcări lente sau completând un formular, la a asculta şoapte ori alte sunete repetitive. Membrii forumului care avuseseră senzaţia de ASMR proveneau din 6 continente şi au început să-şi împărtăşească videoclipuri.

În prezent, zilnic apar circa 500 de postări noi pe platformele de streaming. În general, cele care le realizează sunt femei. Unele mestecă gumă, altele mănâncă, răsfoiesc pagini de cărţi sau curăţă adeziv uscat de pe urechii.

Există dovezi ştiinţifice pentru ASMR?

În cea mai mare parte, comunitatea ştiinţifică nu neagă existenţa ASMR. Ar putea fi o senzaţie reală, dar este, de asemenea, foarte dificil de cercetat. În calitate de observator, nu se poate vedea sau simţi ceea ce experimentează altcineva. Este ceva personal şi nu se întâmplă tuturor. Este ceva asemănător sinesteziei din trecut, un amestec de simţuri. Cel puţin patru din fiecare o sută de oameni au o anumită formă de sinestezie. Abia în anii `90, s-a găsit un mod de măsurare a sinesteziei. În prezent, multe celebrităţi, în special muzicieni, cum sunt Duke Ellington sau Pharrell, susţin că au trăit o experienţă de tipul sinesteziei. Cum nu există deocamdată o dovadă ştiinţifică, ASMR rămâne doar o senzaţie interesantă şi ciudată.

Mai multe