Detalii sfâşietoare despre Edith Gonzalez! Inima actriţei s-a oprit de două ori, dar prima dată medicii au readus-o la viaţă

25 iunie 2019   Ghid de viață

Ultimele zile din viaţa lui Edith Gonzalez au fost extrem de dificile, întrucât actriţa de telenovele se simţea tot mai rău şi renunţase să mai lupte după viaţă.

Mai exact, se pare că actriţa a trecut prin momente dramatice, întrucât inima ei s-a mai oprit o dată. Atunci, însă, medicii au reuşit să o resusciteze şi au adus-o înapoi la viaţă, cu doar patru zile înainte să-şi dea ultima suflare.

Doctorii au avertizat-o că nu mai are mult de trăit, iar a doua oară când inima ei s-a oprit iar,  nu au mai reuşit să o salvevze, din păcate. Actriţa a renunţat să mai lupte pentru viaţă, era mult prea slăbită. Însă, în cele patru  zile în care a mai trăit, Edith şi-a dedicat fiecare clipă celor dragi ei, cărora le-a scris cu ultimele puteri scrisori de adio, printre care şi fiicei ei, Constanza, şi şi-a planificat propria înmormântarea.  Ea i-a cerut familiei ei să o deconecteze de la aparate dacă va intra în moarte cerebrală  şi să

 ceea ce s-a şi întâmplat.

Edith Gonzalez a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2016 şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale prin care i-au fost extirpate ovarele şi uterul. 

Edith González s-a născut la 10 decembrie 1964 în statul Nuevo Leon. Primii paşi pe scenă i-au făcut îndrumată de tatăl său, iar copilăria şi-a petrecut-o în faţa camerelor de filmare. La 8 ani Edith juca în filmul "El rey de las gorillas", iar la 13 ani cunoaşte succesul cu rolul din "Los ricos tambien lloran (Şi bogaţii plâng)", unde joacă alături de deja celebra Veronica Castro, iar în 1993 cariera ei atinge succesul răsunător, graţie rolului din "Inimă sălbatică / Corazon Salvaje", unde este partenera regretatului Eduardo Palomo.

Mai multe