Escapadele capetelor încoronate din casa regală a României, în serialul complet „Iubiri regale“, exclusiv în ediţie digitală
Marile iubiri ale membrilor familiei regale a României au fost mai ales extraconjugale. „Adevărul“ vă oferă, la un preţ special (3 lei), serialul complet „Iubiri regale“ – poveştile mai mult sau mai puţin cunoscute ale aventurilor regelui Ferdinand, reginei Maria şi mai ales ale regelui Carol al II-lea, unele dintre ele punând pe jar toată ţara.
Cel mai exotic personaj din viaţa familiei regale a României a fost, fără îndoială, Joseph „Joe“ Boyle, canadianul aventurier care a acţionat ca un înger păzitor în timpurile cele mai grele pentru monarhie şi pentru ţară. A salvat prizonieri români din mâinile bolşevicilor, a recuperat o parte din tezaurul reţinut de ruşi, a convins bolşevicii să încheie tratatul de pace cu România şi, peste toate, a sedus-o iremediabil pe regina Maria. „Istoria trebuie să-i fie recunoscătoare“, scria regina Maria în însemnările sale. Ea însăşi îi fusese recunoscătoare, dăruindu-i afecţiunea ei „unchiului Joe“. Deşi biografii reginei neagă o legătură mai mult decât platonică cu canadianul, însuşi ministrul de Interne Constantin Argetoianu a dat în vileag un moment pe care l-a întrerupt când a intrat la regină tocmai pentru a discuta despre Boyle. „Cu faţa îmbujorată în călduri, abia acoperită, frumoasă ca în poveşti, regina Maria se rupsese vădit din braţele amorului şi, bacantă îmbătată de fericire, a înaintat spre mine cu paşi de balet, pe când uşa din fund, prin care fugise amorul, se închidea – nu însă destul de repede ca ochii mei ageri să nu fi prins silueta canadianului… Încurcată, zdrobită, extaziată, regina a venit spre mine, proptindu-se din scaun în scaun şi m-a rugat sâ şed pe divanul pe care căzuse şi dânsa, şi nu mi-a spus decât atât: ‘Voila!’… I-am sărutat mâna şi cu tonul cel mai ceremonios, ca şi când n-aş fi văzut nimic, nici măcar dezordinea toaletei sale, i-am spus: ‘Sunt la ordinele Majestăţii Voastre’… Biata femeie! Ce frumoasă şi ce încordată era! O mai văzusem eu la Viena, într-o gară, cu părul despletit - dar nu o surprinsesem încă scăpată din braţele cuiva… Încetul cu încetul s-a liniştit şi a început să-mi povestească. Pe măsură ce vorbea, se liniştea şi văpaia de faţa ei se stingea încetul cu încetul, femeia îşi revenea în fire. Şi-a strâns halatul pe piept să-şi ascundă sânii, dintr-o zvâcnire de cap şi-a aruncat părut pe spate şi deodată am simţit că se simţea şi ea… jenată de starea în care se afla“, povesteşte Argetoianu, citat de istoricul Ioan Scurtu în cartea sa „Ferdinand“.