Ai curaj să porţi roz?
Se poartă rozul, dar nu în exces! Un look care respectă regulile bunului-gust nu trebuie să abuzeze de o culoare destinată în special copilelor. Dar nici nu zice nimeni să întorci pentru totdeauna spatele nuanţelor de roz, odată ce ai trecut de o anumită vârstă.
Rozul nu e deloc uşor de purtat. Ce-i drept,te întinereşte,dar dacă nu ai mare grijă îţi poate aduce şi o doză de ridicol,pe care nicio femeie nu şi-o doreşte. De aceea,e recomandat să porţi roz,dar cu măsură.
Iarna,e suficientă o eşarfă groasă într-un astfel de ton,purtată la o ţinută în nuanţe închise. Primăvara,poţi purta o pereche de balerini roz,dacă ai îmbrăcat o rochie neagră sau un trenci albastru-petrol.
Cizmele,genţile,accesoriile pentru păr şi curelele roz nu sunt cele mai potrivite alegeri. Evită-le,pentru că sunt greu de introdus într-o ţinută corectă!
În schimb,bluzele din materiale ultra-subţiri şi rochiile vaporoase în nuanţe de roz te vor întineri cu câţiva ani şi îi vor da tenului tău un plus de luminozitate.
Un total look roz e o alegere destul de controversată. Totuşi,dacă ţii neapărat,optează pentru tonurile pale! Dar mult mai bine ar fi să mizezi pe un mixt de culori puternice,în care să integrezi şi câteva tipuri de roz. Galbenul,portocaliul şi albastrul completează perfect rozul într-o ţinută realizată pe principiul blocului de culori – una dintre principalele tendinţe ale sezonului!
Foto:Shutterstock