Ateliere gratuite pentru elevi şi studenţi

3 aprilie 2015   Evenimente

Cu ocazia ediţiei 2015 a programului educaţional „Şcoala Altfel”, organizat în perioada 6-10 aprilie 2015, AFI Palace Cotroceni îşi aşteaptă tinerii vizitatori cu un program dedicat, prin organizarea unei serii de activităţi ştiinţifice interactive.

În cadrul celor patru tipuri de ateliere,AFI Palace Cotroceni încurajează cunoaşterea unor elemente din mediul înconjurător şi nu numai,fiecare având activităţi personalizate pe categorii de varstă. Astfel,timp de cinci zile,micii şi marii exploratori sunt aşteptaţi în centrul comercial pentru a experimenta în cadrul laboratoarelor dedicate învăţării neconvenţionale.

Atelierele vor avea la bază discipline precum geografie,fizică aplicată,arte vizuale şi sociologie.

În cadrul atelierului de geografie,copiii vor avea ocazia să contribuie la construirea unui oraş verde de 3 metri pătraţi,cu ajutorul unor specialişti în planificare teritorială,care le vor explica principiile de bază şi criteriile pentru ca oraşul să fie ecologic.

De asemenea,în cadrul aceluiaşi atelier,vizitatorii vor descoperi cum se produce o eclipsă solară,cum pot fi refolosite materialele care în mod normal sunt destinate coşului de gunoi,dar şi cum se produce erupţia unui vulcan.

La atelierul de fizică aplicată,se va explica şi arăta ce înseamnă energia verde,cu ajutorul unor obiecte tematice,precum panouri solare,instalaţii eoliene şi roboţi alimentaţi cu energia produsă pe loc.

În plus,participantii vor avea ocazia să înţeleagă fenomenul levitaţiei în câmpul magnetic şi să analizeze structura sunetului.

Atelierul dedicat artelor vizuale va consta în reproducerea unui studio fotografic,în care exploratorii vor descoperi diferite lumi,cu ajutorul echipamentelor foto-video specifice şi a programelor dedicate.

Nu în ultimul rând,la atelierul de sociologie şi prevenire vor fi organizate activităţi axate pe comportamente şi studii sociologice,prin intermediul cărora copiilor le va fi explicat cum funcţionează creierul uman,care sunt tipurile comportamentale şi cum pot fi recunoscute şi multe alte lucruri interesante.

Continuând seria evenimentelor dedicate tinerilor,în perioada vacanţei de Paşte,elevii sunt invitaţi în continuare în AFI Palace Cotroceni pentru a participa la „Săptămâna Creativităţii”,program bazat pe un concurs de desene creative,cu tema „Ştiinţa în viaţa mea”. Aceasta se va desfăşura timp de 4 zile,în perioada 13 – 16 aprilie,şi va fi adresat elevilor din clasele I-IV,V-VIII şi IX-XII. Nu în ultimul rând,distracţia va continua pentru cei mici şi în weekendul 17 – 19 aprilie,când LEGO îi va provoca la o misiune specială NINJAGO:să descopere daca sunt Ninja.

Mai multe