Au fost desemnaţi câştigătorii concursului „Colţul Verde din şcoala mea”!

29 iunie 2012   Evenimente

Asociaţiile Recolamp şi ECOTIC, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, anunţă câştigătorii programului naţional de colectare selectivă a deşeurilor, denumit „Colţul Verde din şcoala mea”.

În cadrul acestui concurs au avut posibilitatea să participe atât cele 600 de instituţiide învăţământ înscrise în prima etapă a proiectului cât şi celelalte şcoli şi licee din România care au dorit să ia parte la acest program.

Dacă în prima etapă a concursului au fost premiate 35 de şcoli din România,ai caror elevi au  construit cele mai ingenioase puncte de colectare selectivă a deşeurilor,cea de-a doua etapă a programului  şi-a propus să dea utilitate acestor Colţuri Verzi.

La finalul fiecarei luni de colectare,aprilie,mai si iunie,au fost premiate şcolile care au colectat şi predat cele mai mari cantităţi din cele două categorii de deseuri-DEEE-uri şi surse de iluminat (becuri şi tuburi fluorescente).

La categoria DEEE-uri,în toate cele trei luni de concurs,cumulat,câştigătorii sunt:

Locul I-Colegiul CD Nenitescu din Baia Mare care a predat 3629 kg

Locul II-Scoala Generala nr. 1 din Motru,judetul Gorj  cu 1819 kg

Locul III-Scoala Nationla ’’ Oprea Iorgulescu’’ din Campulung Muscel,judetul Arges care a predat  1755.5 kg.

La categoria deşeuri din surse de lumină:

Locul I-Scoala cu clasele I-VIII Nr. 7  din Timisoara,judetul Timis cu 120 kg predate

Locul II-Scoala cu clasele I-VIII "M.R. Paraschivescu" din Zimnicea,judetul Teleorman cu 85 kg

Locul III-Colegiul Tehnic "Napoca"  din Cluj Napoca,judetul Cluj cu 38 kg.

Conform regulamentului,în urma tragerii la sorţi,efectuată în prezenţa reprezentanţilor celor două asociaţii organizatoare,Recolamp si ECOTIC şi a unui notar public,au mai rezultat câte trei unităţi de învăţământ premiate.

Aşadar,la categoria deşeuri din surse de lumină,câştigătorii a câte 2500 de puncte fiecare sunt:

Şcoala cu clasele I-VIII din Câmpeni,judeţul Alba,  Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă

din Sibiu şi  Şcoala cu clasele I-IV din Cucorani,judetul Suceava.

La categoria DEEE-uri,instituţiile de învăţământ care primesc câte 2500 de puncte sunt:

Şcoala de Arte şi Meserii din Băiut,judeţul Maramures,  Şcoala nr.153 şi Scoala nr.4,ambele din Bucureşti.

Per total,în perioada 15 martie – 15 iunie 2012,instituţiile de învăţământ preuniversitar participante la proiect au predat 27713 kg deşeuri electrice şi electronice (DEEE-uri) şi  189 kg deşeuri de surse de iluminat (becuri şi tuburi fluorescente).

“Programul s-a bucurat de un mare succes,din punct de vedere al conştientizării şi implicării copiilor în colectarea selectivă a deşeurilor. Gradul de interes a fost ridicat. Într-o eră în care consumul a crescut foarte mult,în care materiile prime şi energia sunt tot mai puţine,se simte nevoia educării de la vârste mici în spiritul reducerii,reutilizării şi reciclării. Copiii sunt întotdeauna cel mai bun mecanism prin care se mişcă lucrurile. Deschişi,sensibili şi optimişti,ei ne arată că se poate,ne conving că nu trebuie să renunţăm. Alături de părinţi şi profesori,cei mici ne-au demonstrat că se poate. Prin puterea exemplului sperăm să-i inspire şi pe cei din jurul lor. Multumim tuturor participanţilor şi,pe această cale,transmitem sincere felicitări câştigătorilor!” a declarat Roxana Şunică,DirectorMarketing Recolamp.

Câştigătorii acestui program sunt premiaţi cu aparatură electronică în valoare totală de aproximativ 10.000 EURO. Astfel,fiecare instituţie de învăţamânt câştigătoare va avea posibilitatea să îşi aleagă de pewww.transformatorul.comechipamentele de care are nevoie în activitatea didactică.

"Grija pentru protejarea mediului înconjurător şi valorificarea resurselor reprezintă o prioritate a Asociaţiei ECOTIC. Prin acest proiect,ECOTIC şi RECOLAMP au continuatîn şcoli seria campaniilor de conştientizare a problemelor de mediu cu componentă practică de colectare selectivă. Implicarea cadrelor didactice coordonatoare şi a părinţilor alături de elevi este importantă din perspectiva schimbării mentalitaţii şi a obiceiurilor generaţiilor care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru un mediu curat. Felicit toate şcolile participante şi le multumesc atât celor mici cât şi profesorilor şi părinţilor pentru faptul că au înţeles importanţa colectării selective şipentru implicarea  cu responsabilitate în acest program”,a declarat Valentin Negoiţă,Preşedinte ECOTIC.

Deşeurile colectate de şcolile participante au fost ridicate cu titlu gratuit de către asociaţiile organizatoare cu ajutorul colectorilor autorizaţi cu care acestea au contracte,iar toate echipamentele uzate strânse în cadrul acestui program vor fi reciclate conform dispoziţiilor legale.

Mai multe