Concert caritabil: Prin Artă spre Bine

9 decembrie 2019   Evenimente

Răzvan Popescu, owner şi co-fondator Dental Med Luxury, va concerta pe 13 decembrie, la Casa Eliad alături de Graţiela Marineaţă (vioară), pentru a strânge fonduri necesare copiilor din centru de plasament Casa Ştefan.

 “Oricare dintre noi suntem la fel de vulnerabili, oricui i se poate întâmpla să îşi piardă familia, şi, la o vârstă fragedă, să fie nevoit să supravieţuiască pe cont propriu. Am cunoscut în cercul apropiat profesionişti extrem de valoroşi, care au fost lăsăţi de părinţi în centre de plasament, însă au avut şansa de a fi adoptaţi de familii care i-au iubit şi care le-au dat acces la educaţie, iar acest lucru a făcut o foarte mare diferenţă. Asta încerc să fac de 5 ani, să contribui la accesul la educaţie al acestor copii. Recunosc însă că, dacă găsim copii talentaţi, îi ajutăm să se dezvolte în domeniul muzical”, declară Alexandra Micu, fondator al companiei Talent Center.

Evenimentul “Prin Artă spre Bine”, iniţiat şi coordonat de Alexandra Micu, fondator al companiei de executive search Talent Center, se află la cea de-a V-a ediţie. În cei 5 ani, s-au strâns fonduri însemnate pentru un număr de peste 300 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani din câteva centre de plasament din Bucureşti.

“Prin bunăvoinţa unor antreprenori români şi din fonduri proprii reuşim să acoperim cadourile pe care copiii  le cer în scrisorile adresate lui Moş Crăciun. Banii strânşi din donaţiile de la concert sunt investiţi pentru educaţia acestor copii”, adaugă Alexandra Micu, Talent Center.

Din acest an, proiectul iniţiat în anul 2014 prin concertele caritabile “Prin Artă spre Bine”, va fi completat de asociaţia She is Mom, ONG care are că scop educaţia mamelor din medii defavorizate şi a copiilor.

“Îmi doresc să extind acest proiect dedicat abandonului de copii în orfelinate. Am creat, alături de alţi 3 antreprenori, asociaţia She is Mom prin intermediul căreia vom încerca să găsim locuri de muncă mamelor care, din lipsă de resurse, se văd nevoite să-şi abandoneze copiii în orfelinate. Cred cu tărie că educaţia şi sprijinul pentru a găsi resurse financiare, va scădea abandonul de copii”, mai adaugă Alexandra Micu. 

Evenimentul caritabil de Crăciun, “Prin Artă spre Bine”, va avea loc pe dată de 13 decembrie, la Casa Eliad, Mircea Vodă nr. 5, Bucureşti, intrarea este liberă. Fiecare persoană poate dona orice sumă doreşte.

Detalii pe pagină de facebook: https://www.facebook.com/events/1004480813219141/

Mai multe