DaddyCool, Ana Novic şi fetiţa lor, Ingrid plantează 10.000 de copaci
A&D Pharma Marketing & Sales Services alături de brand-ul Klorane, împreună cu DaddyCool, Ana Novic şi Ingrid au creat şi au pornit proiectul #FeelGoodActGood pentru educarea a 1.500 de preşcolari din 7 oraşe. Împreună au început turneul naţional de workshop-uri în grădiniţe şi centre de plasament, care îi ajută pe copii să înţeleagă importanţa acţiunilor cu impact ecologic, iar pe 2 Noiembrie 2019 vor planta 10.000 de copaci.
„Din dragostea comună pentru natură a tuturor părţilor implicate a pornit proiectul #FeelGoodActGood. Ne-am dorit să ajungem la copii şi să-i învăţăm de ce e bine să colectăm selectiv, să reciclăm şi să iubim natura. Pentru că lipsa noastră de empatie şi de educaţie duce la aerul poluat, pe care tot noi îl respirăm. Pe data de 2 Noiembrie vom planta 10.000 de salcâmi în comuna Lipăneşti, judeţul Prahova, iar apoi începem turneul prin ţară, în 6 oraşe, în afară de capitală: Constanţa, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Sibiu. Proiectul constă într-o serie de workshop-uri interactive din care fiica noastră de doar patru ani e parte activă, ceea ce e minunat de privit. Credem că din familie pornesc cele mai frumoase exemple şi ne bucurăm să vedem cât de frumos îmbrăţişează şi ea misiunea de a educa, în speranţa unui viitor mai bun. Avem alături în toată această aventură brandul francez Klorane Bebe, cu sprijinul echipei A&D Pharma Marketing & Sales Services din România, alături de care împărtăşim aceeaşi misiune şi pasiune pentru natură. Credem că viitorul îl reprezintă copiii noştri, tocmai de aceea vrem să lăsăm ceva bun în urma noastră. Suntem #eroiiverzi ai zilelor viitoare şi vrem să strângem alături de noi o gaşcă mare, mare de tot.”
Dragostea pentru natură a devenit cu adevărat o urgenţă, pentru că depindem cu toţii de bunăstarea ei. Ne stă în putere şi este complet realizabil să contribuim la salvarea ei, dacă intervenim eficient şi trecem la acţiune. Putem colecta selectiv deşeurile pentru a preveni poluarea, putem recicla resursele finite ale naturii, putem planta copaci! Prin aceste acţiuni de voluntariat, realmente schimbăm în bine mediul înconjurător şi reuşim să educăm generaţiile actuale şi cele viitoare cu privire la relaţia omului cu natura.