FOTO Designerul Dorin Negrău si-a prezentat noua colecţie la New York Fashion Week în plină pandemie

15 septembrie 2020   Evenimente

Pandemia nu l-a împiedicat pe Dorin Negrau să lucreze la noua lui colecţie pe care a prezentat-o la New York Fashion Week, eveniment desfăşurat în metropola americană în perioada 11-16 septembrie. Designerul român a adus pe podiumul de la New York Fashion Week o colecţie inspirată de motive tradiţionale româneşti, din Ţara Crişurilor din Bihor.

Dorin Negrău este primul designer român care şi-a transmis online show-ul la New York Fashion Week. Colecţia The Winds Blows este insirată, după cum mărturiseşte, dintr-o broderie din Ţara Crişurilor, Bihor. „Faptul că s-au transmis elemente culturale tradiţionale dintr-o altă parte a lumii, li s-a părut fantastic! A fost o reacţie pozitivă şi vizavi de muzica pe care s-a defilat, mai exact melodia lui Connect-R, «Rude Boy»“, a declarat designerul.

„Este prima dată când nu sunt fizic la New York Fashion Week. Am prezentat acolo o colecţie pe care am realizat-o special pentru New York,  încă de anul trecut am început să lucrez la ea. Au fost în jur de  40 de ţinute în prezentare. Filmarea s-a făcut la Bucureşti, la Muzeul Satului, s-a lucrat cu modele din România şi am trimis filmuleţul realizat aici acolo, la New York, de unde l-au transmis pe canalele lor“, a mărturisit el.

„Am avut  emoţii şi am fost surprins că am avut emoţii şi în transmisia live de pe internet. Colecţia mea a fost foarte bine primită, reacţiile au fost foarte pozitive, comentariile în direct au fost surprinzătoare şi sper că va fi foarte frumos promovată  în următoarele două luni având în vedere că parteneri sunt cei de la Google. Agentul de la  New York mi-a spus că, în următoarele două luni, clipul va fi promovat pe toate canalele lor, pe Youtube, Fashion TV, peste tot. Prima reacţie a organizatorilor a fost să mă invite şi la ediţia de anul viitor, care, sperăm, se va desfăşura fizic, chiar la New York“, a adăugat el.

„În toată povestea asta cu pandemia eu mi-am valorificat timpul extraordinar de bine şi de frumos. Voi învepe o colaborare cu un magazin din SUA până la sfârşitul anului. În plus, această colecţie intră oficial în vânzare la Târgul de la Paris“, a mai spus designerul.  

Mai multe