Fusta cu butoni în faţă. Must-have-ul primăverii

1 martie 2016   Evenimente

Una dintre cele mai noi tendinţe sunt fustele cu butoni în faţă. Acestea au fost reperate la marile prezentări de modă şi ar trebui să facă parte din garderoba ta neapărat, mai ales dacă obişnuieşti să porţi fustă.

Idei de ţinută cu diferite fuste cu butoni în faţă:

Am observat că acest model de fustă se găseşte în toate magazinele de haine. Aceste fuste pot fi găsite în diferite modele şi culori,şi sunt realizate din diferite materiale. Pentru un look casual,alege o fustă din denim pe care o poţi asocia cu un top simplu şi adidaşi sau sandale.

La fel de bine o poţi asocia cu o cămaşă din denim,şi prin urmare,scoţi tendinţa denim la denim. Asigură-te că menţii un echilibru şi alege o nuanţă mai deschisă pentru cămaşă şi una mai închisă pentru fustă.

În afară de fusta din denim,sunt şi cele din piele de căprioară,la fel cu butoni în faţă. Cele mai comune nuanţe pentru fustele din piele întoarsă sunt nuanţele de maro,de la cele deschise,până la acele închise.

Pot fi găsite în diferite stiluri,de la mini la midi,dreaptă sau creion. Cele mini sunt perfecte pentru ocazii mai puţin formale,în timp ce fustele midi dacă sunt drepte sau creion pot fi perfecte pentru birou.

Fusta denim cu butoni în faţă este un must-have pentru primăvară,în timp ce cea din piele întoarsă este mai potrivită pentru zilele răcoroase. Denimul poate fi asortat cu orice culoare,deoarece arată foarte bine în orice combinaţie. În timp ce fusta din piele maro va arăta bine în combinaţie cu nuanţe de maro,negru şi alb. Alege ţinuta potrivită şi cea care îţi place cel mai mult.

Credite foto:www.fashionsy.com

Mai multe