Ia românească, preferata tuturor!
Bluza tradiţională românească a câştigat tot mai mult teren în ultimii ani şi, indiferent de sezon, poate fi purta oricând, posibilităţile de a o integra într-o ţinută fiind nelimitate.
Fie că adopţi un look classic,pornind de la o pereche de jeanşi,fie unul ceva mai elegant – alăturând-o la o fustă conică, sau unul romantic-boem cu ajutorul unei fuste lungi şi vaporoase,ia poate deveni cea mai bună investiţie.
Ia românească a devenit nelipsită din garderoba femeilor şi,cu ajutorul câtorva piese ever-green (clasice/care nu ies din tendinţe),la care să o porţi,poţi crea ţinute cu adevărat de efect.
Iată câteva idei de stil,despre cum poţi şi tu să asortezi bluza tradiţională,la hainele pe care le ai deja prin dulap.
Dacă ai nevoie de o ţinută office,o poţi compune pornind de la ia tradiţională şi o fustă lungă sau creion.
Accesoriile sunt şi ele importante!
Când vine vorba de o ocazie specială,o zi de naştere sau un eveniment,suntem siguri că ia ta îţi va garanta o apariţie sofisticată. Efectul unei astfel de ţinute este dat de complexitatea motivului tradiţional regăsit pe ie,dar şi de accesoriile alese şi încălţămintea.