„Magicianul şi cei patru magnifici”, o nouă carte pentru copii
Dacă n-ai ajuns încă la Târgul Internaţional de carte „Gaudeamus” ediţia 2012, sâmbătă, 24 noiembrie, este o zi potrivită, mai ales dacă ai copii, pentru că la ora 13.00, se va lansa volumul pentru ei „Magicianul şi cei patru magnifici” scrisă de Mihai Gheorghe, fostul director al magazinului Muzica.
Lansarea se va face sub egida Editurii Semne – Artemis care a tipărit-o în condiţii grafice deosebite. Bogat ilustrată de către tânărul pictor craiovean – Florin Theodor Grădinaru,cartea apare într-un moment bun,deoarece în peisajul editorial românesc n-a mai fost semnalată o lucrare destinată copiilor,de foarte mulţi ani de zile.
Volumul are zece capitole,pe parcursul cărora,patru mici războinici îndrumaţi de magicianul Muchi şi preafrumoasa şi înţeleaptă lor învăţătoare Serena,sunt pregătiţi pentru marea aventură a vieţii lor.
Aflând că toate relele de pe pământ sunt cauzate de un personaj evadat din Palatul de Cleştar,personificat într-o fiinţă vicleană şi periculoasă pe numele ei „Sărăcia”,ei pornesc într-o lungă călătorie,străbătând meleaguri îndepărtate,traversând Marea cea mare vorbitoare,până în „Ţărmul stâncilor negre” unde se ascundea într-o peşteră strajnic păzită acest duşman al oamenilor.
În lunga lor călătorie plină de aventuri,care de care mai primejdioase,ei vor întâlni personaje interesante,toate din mitologia românească,precum:Vâlva cea rea,Sânicoara – Bălaia Anotimpurilor,Samca cea vicleană,Solomonarii.
Povestea are un final neaşteptat şi plin de învăţăminte pentru micii cititori,dar nu numai pentru ei. În scurtul timp de la apariţia ei,cartea a avut feed-back-uri pozitive şi recenzii deosebite pe site-urile editurii.