Manichiura-caviar, artă modernă pe unghiile tale

11 octombrie 2012   Evenimente

Nuanţele de manichiură la modă ale acestui sezon sunt pământii, închise, metalizate sau mate, elegante şi foarte feminine. Dar de departe cel mai îndrăzneţ trend al acestei toamne este oja caviar! La ce se referă acest concept şi cum îl poţi pune în practică citeşte în cele ce urmează!

Ţi-o poţi face singură,chiar la tine acasă

În realitate,nu este vorba despre caviar,ci despre nişte mici perle de sticlă colorată care imită aspectul acestuia. În setul de manichiură găseşti o ojă obişnuită,o sticluţă cu perle colorate,un lac de unghii şi o cutiuţă specială. Aplicarea este cum nu se poate mai simplă:dai două straturi de ojă obişnuită,apoi presari pe fiecare unghie biluţele colorate. Dupa ce torni perlele pe fiecare unghie,apeşi pentru fixare,apoi mai aplici un strat de lac incolor.

Nuanţe disponibile pe piaţă

Un accesoriu care completează perfect o ţinută de seară,oja caviar poate fi achiziţionată în trei nuanţe – negru,roz pal şi curcubeu. De asemenea,lacul de unghii aplicat iniţial poate fi înlocuit cu orice altă ojă,astfel poţi varia culorile pentru a obţine un efect cromatic deosebit!

Cine a venit cu ideea

Firma care a lansat acest produs se numeste „Ciaté”,iar cea care a venit cu ideea este chiar directorul lor de creaţie,Charlotte,în timp ce încerca să găsească ceva deosebit pentru o şedinţă foto pentru coperta catalogului. Dacă nu ai curaj să încerci singură această tehnică,specialiştii în nail-art de la Gaal Hairplay au perfecţionat arta manichiurii-caviar,asa că te poţi lăsa oricând răsfăţată la salon!

Mai multe