Principalele tendinţe de urmat în 2012
Pentru a fi la zi cu cerinţele stilistice de anul acesta, nu trebuie decât să urmezi aceste 10 tendinţe lansate de principalii creatori de modă.
Culori puternice.În special acompaniate de accesorii în culori neutre,pentru a compensa forţa vizuală. O altă idee de succes este să asortezi culori contrastante,care se scot una pe cealaltă în evidenţă cu un efect puternic. Ţine doar de tine să găseşti combinaţia perfectă.Rochiile largi,cu tul. Scurte,drăgălaşe,rochiţele evazate de straturi de tul sunt în top anul acesta,în special completate de curele subţiri.Anii '50. Anul 2012 readuce în centrul atenţiei moda anilor '50,perioadă pe care mulţi o consideră cea mai feminină din evoluţia modei ultimelor două secole. Părul prins în coadă de cal înaltă,eventual cu breton,croiala cloş a fustelor şi rochiilor,pantofi cu tocuri joase şi vârfuri rotunjite. Feminin este cuvântul cheie,iar accentul se pune pe talie.Pentru că nimeni nu se poate hotărî la o singură perioadă,tendinţele de acest an sunt deschise şi anilor '80, aducând în prim-plan elementele metalizate ale acelei perioade. Astfel, pielea vopsită in culori cu accente metalice garantează înscrierea în tendinţele anului. Poţi alege un top, o geantă, sau chiar pantaloni metalizaţi.Anii '20. În special pentru vestimentaţiile de seară,rochiile scurte,cu paiete ori faimoşii ciucuri ai anilor '20, numai buni pentru a dansa Twist ori Charleston.Feminitatea anilor '50 este nevoită acum să coexiste cutrend-ul androgin al anului. Geci rock,blugi drepţi,simpli,atitudine androgină,anul acesta avem ocazia să ne jucăm cu stilul nostru,să ne distrăm trecând de la o extremă la cealaltă.Monocrom. Spre deosebire de curcubeele din anii trecuţi,anul acesta este în top vestimentaţia monocromatică,pentru care poţi alege o singură nuanţă a unei culori,sau un degradè.Acestor culori le poţi asorta un obiect vestimentar cu desene geometrice mari,modele recomandate în special pentru genţi şi rochii.Pantaloni largi sau evazaţi,din materiale uşoare şi elegante. Comozi,potriviţi pentru orice siluetă,preferaţii secreţi multora dintre noi,o gură de aer proaspăt după anii lungi guvernaţi de pantalonii strâmţi şi dificil de purtat.