Salvează o viață, donează sânge și intri gratuit la UNTOLD sau Neversea
Muzica dă viață, iar prin campania BLOOD NETWORK o poți da mai departe!
Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea dau startul celei mai longevive inițiative de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, care a ajuns, în acest an, la a 9-a ediție. De la începutul campaniei au fost salvate peste 60.000 de vieți, cu ajutorul a peste 18.000 de donatori din întreaga țară.
În 2023, campania BLOOD NETWORK îi așteaptă pe eroii care salvează vieți să se implice, să susțină donarea de sânge și să se bucure de cele mai frumoase experiențe de festival. Perioada de desfășurare este 13 mai - 25 iunie, iar donatorii sunt așteptați atât la caravana mobilă, care va ajunge în 12 orașe din România, cât și la centrele de transfuzii din țară. 450 de mililitri de sânge, în atât stă, uneori, salvarea unei vieți. Spitalele din țară au nevoie anual de 500.000 de unități de sânge pentru a salva vieți.
DONEAZĂ LA CARAVANA MOBILĂ ȘI PRIMEȘTI BILET DE O ZI LA UNTOLD SAU NEVERSEA
Anul acesta, Alexandria și Galați se alătură inițiativei BLOOD NETWORK. Numărul de orașe unde fanii UNTOLD sau Neversea pot dona sânge este de 12 : Cluj-Napoca, Timișoara, Zalāu, Piatra-Neamț, Craiova, Sibiu, Ploiești, București, Târgu Mureș, Constanța, Alexandria și Galați.
Eroii care donează sânge la caravana mobilă, între orele 8:00 și 14:00, și se înscriu în baza de date ,,Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet de o zi pentru prima zi de festival la UNTOLD sau Neversea 2023 și tichete de cumpărături în valoare de 50 de RON din partea Kaufland România.
În 2023, Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA se alătură campaniei BLOOD NETWORK și pune la dispoziție ambulanțe în fiecare dintre cele 12 orașe.
Donarea la caravana mobilă se face în limita capacității de recoltare.
Calendarul caravanelor mobile BLOOD NETWORK 2023
13 - 14 mai - Cluj-Napoca, Kaufland - Strada Fabricii 12
20 - 21 mai - Târgu Mureș, Kaufland - Strada Gheorghe Doja 66
20 - 21 mai - Timișoara, Kaufland - Strada Chimiștilor 5-9, Vidrighin
27 - 28 mai - Craiova, Kaufland - Calea București 72
27 - 28 mai - Alexandria, Kaufland - Calea București 168
3 - 4 iunie - Sibiu - Kaufland - Strada Sibiului, DN 1A
3 - 4 iunie - Piatra Neamț - Kaufland - Strada Obor 2A
10 - 11 iunie - Zalău, Kaufland - Bulevardul Mihai Viteazul 49
17 - 18 iunie - Ploiești, Kaufland - Strada Predeluș 1A, Piața 1 Decembrie 1918
17 - 18 iunie - Galați, Kaufland - Bulevardul Henri Coandă 7
24 - 25 iunie - București, Kaufland - Strada Mihail Sebastian 88C
24 - 25 iunie – Constanța, Kaufland - Bulevardul Tomis 437
EDY CHEREJI, Co-Fondator UNTOLD Universe:
,,La fiecare ediție am fost impresionați de implicarea extraordinară a fanilor UNTOLD și Neversea în această campanie care are scopul de a salva vieți. BLOOD NETWORK a ajuns la a 9-a ediție și am reușit să salvăm, cu ajutorul donatorilor, zeci de mii de vieți. Anul acesta am inclus în caravana BLOOD NETWORK două orașe, este vorba de Alexandria și Galați, avem suportul partenerilor noștri de tradiție de la Kaufland și al medicilor. În acest an ni se alătură și rețeaua Regina Maria, care ne oferă suport logistic. Noi îi așteptăm pe oamenii de bine la caravana mobilă, care ajunge în 12 orașe din România, dar și la centrele de transfuzii din țară. Suntem încrezători că vom reuși să primim mulți tineri donatori care vor să facă o faptă bună, să salveze o viață și să se bucure de experiențele noastre de festival, fie la UNTOLD, fie la Neversea.”
KATHARINA SCHEIDEREITER, Manager CSR Kaufland România:
„Împreună cu Neversea și UNTOLD, dăm drumul unei noi ediții a caravanei BLOOD NETWORK, în parcările magazinelor Kaufland din toată țara. Așteptăm cu entuziasm toți tinerii care vor să contribuie pentru o cauză atât de importantă, donarea de sânge.”
Regina Maria - Rețeaua Privată de Sănătate:
„Suntem încântați să anunțăm faptul că de anul acesta Regina Maria - Rețeaua Privată de Sănătate intră în BLOOD NETWORK, cea mai amplă campanie de donare de sânge, la nivel național. Susținem logistic acest proiect, extrem de important pentru salvarea de vieți, cu echipe medicale de prim ajutor și flotă de ambulanțe, pentru a asigura starea de bine și siguranța donatorilor. Sub umbrela #parteneriatesănătoase, ne alăturăm inițiativelor care contează și care fac cu adevărat diferența în viața oamenilor”, au declarat reprezentanții rețelei de sănătate.
Cei care vor dona sânge în Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea BLOOD NETWORK, pentru a completa formularul de înscriere, vor atașa o poză cu adeverința de donator, după care vor primi pe adresa de e-mail un voucher, cu care vor putea achiziționa abonamente la prețuri speciale la UNTOLD sau Neversea.
Doritorii se pot înscrie prin formular, pentru a dona în Centrele de Transfuzii, accesând următoarele link-uri:
Pentru UNTOLD:
https://forms.monday.com/forms/e8bdd388d31d7394a3e6919a444e1606?r=use1
Pentru Neversea:
https://forms.monday.com/forms/c623913372bb06667731a23ebae27401?r=use1
Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu platforma „Și Eu Donez”, Rețeaua privată de Sănătate REGINA MARIA și cu ajutorul Institutului Național De Transfuzii Sanguine.
Neversea 2023 are loc între 6 și 9 iulie în Constanța.
UNTOLD 2023 are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca.