Se apropie târgul Happy Kids Fest!

23 mai 2011   Evenimente

Copiii de toate vârstele sunt aşteptaţi între 27 mai – 1 iunie la Bucureşti să pătrundă în cel mai mare loc de joacă - Happy Kids Fest.

Sărbătoarea copilăriei este aproape,iar Expopedia International,organizatorul târgului Happy Kids Fest,te invită s-o celebrezi împreună cu alţi părinţi şi copii. Între 27 mai şi 1 iunie,Sun Plaza Shopping Center se transformă în univers de poveste şi te aşteaptă alături de copiii tăi. Happy Kids Fest este şi un eveniment pentru copiii mari,iar parola de acces este joacă.Şi părinţii au de câştigat venind la acest târg,pentru că vor găsi la târg oferte ale unui centru de educaţie,agenţii de baby sitting,jucării,rechizite şcolare,dulciuri şi multe altele pentru copii. Cei care nu sunt încă părinţi sau care aşteaptă în curand un nou membru în familia lor pot afla totul despre beneficiile recoltării de celule stem şi pot alege în cunoştinţă de cauză banca în care să le depoziteze.Centrul de joacă Bambini îi va antrena pe cei mici în cele mai creative îndeletniciri. Copiii vor învăţa să confecţioneze o morişcă de vânt,un far marin,o cocardă de pus în piept cu mesajul „Sunt cel mai cuminte copil!”,flori cu acadele,tablouri din seminţe sau bijuterii din mărgele,satin şi organza.

Mai multe