Tendinţe de primăvară

24 martie 2011   Evenimente

Rochii diafane şi un spectru cromatic nelimitat anunţă venirea primăverii. Iată ce trebuie să ai în materie de haine şi cum să te machiezi ca să fii în pas cu noile tendinţe.

Tunsori asimetrice

În primăvara aceasta,coafurile şi tunsorile sunt asimetrice,dar precise,cu o fluiditate naturală graţie curbelor care pun în valoare faţa. Ca şi hainele acestui sezon,tunsorile sunt sofisticate,cu o strălucire de oglindă. Nuanţele pleacă de la auriu şi roz,trec prin argintiu,platină şi ajung la arămiu. Buclele sunt şi ele la mare căutare,pentru a crea un efect elegant,plin de mişcare şi de volum. Roşul puternic,pasional,este în vogă,alături de negru şi de negru-violet.

Fuste drepte

Fustele până la genunchi rămân în vogă. Noutatea este că acestea trebuie să fie mulate. Poţi opta şi pentru fustele cu talie înaltă,deoarece revin în forţă. Aceste modele sunt foarte sexy şi aduc aminte de stilul anilor ’30. Renunţă la fustele cloş,care nu mai sunt la modă.

Genţi XXL

Ţi-era dor de poşetele în care îndesai orice? Atunci avem o veste bună pentru tine:genţile XXL sunt din nou în vogă! Aşadar,indiferent de cum te-ai gândit să asortezi poşeta cu ţinuta vestimentară,ţine minte un lucru:în 2011 se poartă poşetele mari!

Pantaloni evazaţi

Alte piese vestimentare de nelipsit în 2011 sunt pantalonii evazaţi,lungi până în pământ,cu un aer elegant şi în acelaşi timp relaxat. Pentru această primăvară,poţi pune la păstrare pantalonii mulaţi pe gambe.

Rochii până-n pământ

Anul 2011 pune în evidenţă feminitatea. Rochiile sunt realizate din materiale cât mai fluide,care să „curgă” pe corp şi care să aducă în prim plan formele feminine. Acestea sunt sexy,dar fără exagerare. În general,este vorba despre rochii lungi până în pământ.

Pantofi cu toc

Pregăteşte-te pentru o primăvară la „înălţime”,deoarece revin platformele! Încălţămintea cu toc este în continuare la modă. Important este să ai o ţinută plină de feminitate şi un aer relaxat.

Animal print şi etno

Probabil că acestea sunt cele mai populare imprimeuri din ultimul deceniu în modă. Animal print,influenţe tribale,inspiraţie etno,stilul safari sunt principalele direcţii pe care le-au trasat marile case de modă pentru acest sezon.

Privire seducătoare

Machiajul ochilor este dominat de nuanţele de violet,suprapuse unor accente neutre. Violetul puternic,dispus central,sub formă de fard sau de creion de ochi,este completat de nuanţe de bej şi de lila. Buzele sunt strălucitoare,în nuanţe de corai,roz,cireaşă,violet aprins.

Terapia culorilor

Nuanţele acestui sezon sunt parcă desprinse din culorile curcubeului. Aşadar,renunţă la ţinutele monocrome şi îndrăzneşte să porţi combinaţii de culori cât mai variate. Fie că-i vorba de pantofi roz,geantă portocalie sau de fustă verde praz,important este să fie pline de viaţă.

Parfumuri proaspete

Inspirate de natură,parfumurile primăverii îţi încântă simţurile cu o armonie de arome. Boboci de ciclamă,mimoză,lemn de cedru,iasomie,fructe dulci... Toate aceste miresme te duc cu gândul la iarbă verde,soare şi la voie bună.

Obraji îmbujoraţi

După un sezon auster,primăvara aduce o explozie de rozuri şi un ten pur,cu buze machiate în roz viu sau în corai,pentru a da lumină feţei. Rozul este culoarea vedetă şi poate fi asociat cu auriul şi cu albastrul topaz,pentru un look feminin.

Mai multe