Ţinute perfecte pentru vară
Fie că alegi să-ţi reînnoieşti garderoba, fie că vei folosi multe dintre mai vechile tale haine, totul ţine de organizare. Vrei să ştii secretele unei garderobe bine pusă la punct şi ale unor ţinute reuşite? Citeşte în continuare!
Aruncă o privire prin dulap şi începe prin a face o selecţie obiectivă,cel puţin atât cât se poate! Alege haine simple,bazice,de care te mai poţi folosi sezonul acesta. În această categorie intră rochiile,fustele,pantalonii largi,scurţi sau capri, jeanşii, bluzele şi tricourile fără imprimeu. Lasă-le pe cele cu mesaje ori imprimeuri pentru la toamnă.
Dă o raită prin magazine. În această perioadă ai şanse mari să achiziţionezi piese vestimentare cu adevărat deosebite,dacă ştii unde şi ce să cauţi.
Şi pentru că vorbim de reduceri, nu aştepta până îţi intră salariul, mai bine împrumută-te de la o prietenă. De ce?! În perioada reducerilor există şanse mari să găseşti multe lucruri drăguţe, însă nu te baza că vei găsi şi mărimea dorită.
Cu cât amâni mai mult şedinţa de cumpărături,cu atât creşte şansa ca mărimile mici să dispară primele. Alternativa o reprezintă magazinele second-hand ori cele online,unde raportul calitate-preţ este unul foarte bun şi fără exagerări.
Dacă nu ştiai...
-Investeşte în lucruri simple şi de bun gust.
-Optează pentru tricouri ori bluze versatile,pe care să le poţi purta atât la birou,dar şi în timpul liber.
-Cumpără rochii colorate, uni de preferinţă, însă nu te duce spre nuanţe electrice sau neon.
-Rezumă-te la pasteluri şi încearcă corai, bleu, roz pal, galben pai. Dacă vrei ceva imprimat, fii atentă cum alegi modelul. Nu alege nimic exagerat (cromatic ori dimensional),pentru a nu-ţi deranja visual interlocutorii.
-Nu poţi avea niciodată prea multe perechi de jeanşi,aşa că fugi la cumpărături! Este necesar să ai cel puţin 3 perechi,una închisă la culoare şi cu tăietură clasică,una mai lejeră,însă nu foarte deschisă la culoare neapărat,şi una mai largă,cu talie înaltă.
-Încearcă şi o pereche de pantaloni capri. Da,pantalonii aceia uşor mulaţi pe gambă şi cu lungime ¾. Sunt feminini şi în acelaşi timp îţi oferă un aer jucăuş! Sunt alternativa cea mai potrivită a pantalonilor scurţi,în zilele toride de vară,când nu te poţi îmbrăca oricum.
-Cumpără sandale. Atât plate, cât şi cu toc ori ortopedice. Cele cu talpa din lemn sunt vedeta acestei veri! Nu le purta doar la rochii sau fuste!
-Accesoriile sunt necesare şi joacă un rol poate chiar mai mare decât hainele tale! Au menirea de a îmbunătăţi,înveseli şi a scoate din anonimat o ţinută,iar totul ţine de alegerile pe care le faci. Poartă lemn sau plastic în timpul liber şi alege metal sau pietre semipreţioase atunci când mergi la birou sau întâniri mai oficiale.