Un pantalon de in, 3 combinaţii de efect

28 august 2018   Evenimente

Comod şi potrivit pentru orice vârstă, pantalonul de in este piesa care nu trebuie să-ţi lipsească din garderobă! Îl poţi purta în combinaţii multiple, fiind adecvat atât pentru serviciu, cât şi pentru întâlnirile cu prietenii sau pentru evenimente cu ştaif.

În vacanţă, la serviciu sau în parc

Pentru o ţinută relaxată, pentru zilele când mergi la muncă, la o plimbare în parc cu prietenii sau într-o excursie, combină pantalonii cu un tricou dintr-o ţesătură fină, ori cu o cămaşă din bumbac. Asortează totul cu o pereche de încălţăminte comodă – adidaşi, tenişi, balerini sau sandale cu talpă joasă.

Dacă vrei să maschezi kilogramele în plus, alege un tricou lejer, care să urmeze linia corpului. Pentru a adăuga un plus ţinutei, acordă atenţie accesoriilor. De exemplu, alege o pereche de cercei interesanţi şi o geantă retro.

Pentru ocazii speciale

Pantalonii de in pot fi purtaţi nu doar pentru evenimente de zi cu zi, ci şi la ocazii speciale. Pentru o ţinută deosebită, asortează-i cu o cămaşă elegantă, în nuanţe sobre – negru, bordo, bleumarin. Alege încălţămintea adecvată: o pereche de sandale sau de pantofi cu toc, care vor alungi frumos piciorul.

În serile reci, poţi asorta la pantalonii de in un sacou cambrat, menit să îţi pună în evidenţă silueta.

La o întâlnire romantică

Dacă doreşti să îţi impresionezi partenerul şi să îţi explorezi, totodată, latura creativă, mergi la întâlnire într-o ţinută feminină şi cochetă. O bluză cu umerii goi, dint-un material vaporos, se potriveşte foarte bine cu pantalonii tăi preferaţi.

: Pentru un look de efect, adaugă accesorii simple, minimaliste, de calitate, fără detalii care să iasă prea mult în evidenţă. 

Sfaturi Click!pentru femei

*Dacă vrei să creezi iluzia că eşti mai înaltă, foloseşte următorul truc: poartă de sus până jos aceeaşi culoare. Astfel, picioarele tale vor părea mult mai lungi şi corpul mai subţire.

*Secretul care te ajută să obţii o ţinută cu gust este să alegi piese vestimentare clasice, care trec de proba timpului şi se aşează impecabil pe corp.

Mai multe