FOTO: Destinaţii pentru luna de miere. Surse de inspiraţie pentru alegerea locului în care să-ţi celebrezi iubirea

31 august 2021   Ghid de viață

După nuntă, continuă-ţi povestea în doi într-un decor spectaculos, în care să-ţi desenezi cele mai frumoase amintiri.

Luna de miere, ca şi căsătoria, ar trebui să fie reperele idilice ale relaţiei voastre şi cel mai frumos start al vieţii oficiale în doi. Aşa că rezervă-ţi din timp o călătorie de neuitat şi, chiar dacă nu ajungi chiar în cele mai exotice locuri din lume, îţi oferim o sursă de inspiraţie pentru alegerea locului în care să-ţi celebrezi iubirea. Iată ce destinaţii au fost votate drept cele mai romantice pentru luna de miere.

St. Lucia, Caraibe

Votată destinaţia de top pentru luna de miere, Santa Lucia răsare ca un dinte de smarald din Marea Caraibelor, între Martinica şi Barbados. Insula a fost descoperită de Cristofor Columb şi a primit numele sfintei din ziua în care a fost descoperită. Ţărmurile vestice ale Mării Caraibilor şi cele estice ale Atlanticului îi entuziasmează pe iubitorii de sporturi nautice, pescuit la mare adâncime, croaziere pentru observarea balenelor, scufundări şi snorkeling printre recifele de corali şi peşti multicolori. Plajele, pădurile tropicale şi cele două conuri vulcanice, râurile cu cascade, apele termale, păsările şi orhideele colorate, ritmurile de jazz şi de reggae (aici s-a auzit prima oară „Guantanamera“), romul caraibean, plantaţiile de banane şi cacao aduc o explozie de culori şi arome celei mai importante vacanţe din viaţa ta.

Bora Bora, Polinezia Franceză

„Sora“ mai mică şi mai răsfăţată a insulei Tahiti este mai mult decât o destinaţie exclusivistă, este o stare de spirit. Supranumită adesea Perla Pacificului, e apreciată drept „cel mai frumos loc de pe Pământ“. Fiind o destinaţie scumpă, aici sosesc mai puţini turişti, fiind considerată un adevărat refugiu tipic polinezian, cu deja celebrele bungalow-uri pe apă. Lagunele intime, apele de un turcoaz ireal, fauna subacvatică multicoloră (pe care o poţi remarca şi prin pardoselile de sticlă ale căsuţelor), picnicul pe plajă, masa servită pe câte o canoe împodobită cu flori, snorkelingul în jurul propriei insuliţe sau cina romantică în lumina apusului sunt de un romantism inegalabil. Şi, pentru a putea cuprinde întreaga frumuseţe a acestui paradis, poţi face un tur al insulei cu elicopterul sau poţi face scufundări, windsurfing, parasailing, water-skiing, aqua safari, shark feeding, o plimbare cu catamaranul ori o vizită la ferma de perle.

Maldive

Cel mai mic stat asiatic a fost destinaţia nr. 1 în timpul pandemiei. Acest grup de atoli din Oceanul Indian, cu ape de un albastru strălucitor, cel mai fin nisip alb şi cu staţiuni în care ai parte de tratament regal, este preferatul îndrăgostiţilor. După o aterizare uşoară cu hidroavionul, cuplurile sunt întâmpinate de o dhoni (barcă de lemn tradiţională), care le poartă până la staţiunea de lux aleasă. Atmosfera fără rival, plajele uimitoare şi fascinanta lume subacvatică fac din Maldive o destinaţie instagramabilă de top, confirmând deviza „The sunny side of life“ („Partea însorită a vieţii“). Dar oricât ai fi de vrăjit de aceste locuri, trebuie să ştii că a face plajă topless este interzis prin lege, că se mănâncă tradiţional cu mâna dreaptă (atingerea mâncării cu mâna stângă e considerată ofensatoare) şi că, atunci când vizitezi capitala Malé sau alte insule ale localnicilor musulmani, trebuie să ai umerii şi coapsele acoperite.

Palawan, Filipine

Votată trei ani la rând ca fiind cea mai frumoasă destinaţie din lume, Palawan este un paradis exotic despre care biologul Jacques Cousteau spunea că are cele mai frumoase peisaje marine din lume. Pe lângă nisipul alb şi oceanul turcoaz, insula te încântă şi cu formaţiuni deosebite, care au servit drept platouri de filmare pentru producţia fantastică „Avatar“: peşteri, lagune, râuri subterane şi jungle tropicale. Iar Tubbataha Reef, Secret Lagoon Beach şi The Coral Garden au apărut şi ele în filmele „The Bourne Legacy“, „The Beach“ şi „007 – The World Is Not Enough“.

Costiera Amalfitană, Italia

Când spui Amalfi, Positano, Capri spui Riviera italiană, adevăratul ţinut al zeilor, despre care italienii spun „vedi Napoli e muori“ („vezi Napoli şi poţi să mori“). Şi asta pentru că, mai jos de Napoli (unde se află şi aeroportul), se înşiruie ca nişte nestemate orăşelele magice, colorate, desprinse parcă din tablouri, cocoţate pe stânci şi privind marea de la înălţime: Sorrento – oraşul lămâilor şi al pastelor cannelloni, legendarul Pompei, idilicul Positano cu exclusivistul hotel Le Sirenuse, Amalfi cu străduţele sale înguste, pline de restaurante şi magazine, poeticul Ravello cu ale sale vile Cimbrone şi Rufolo, cochetele insule Ischia şi Capri, dar şi bijuterii ascunse, precum Atrani sau Furore. Întreaga Peninsulă Sorrentină este un promontoriu cu nuanţe strălucitoare şi reflexii delicate, ce te fac să te scufunzi în beatitudine .

Santorini, Grecia

Chiar şi în această vară toridă şi chiar şi după două decenii de când se află în topul destinaţiilor din Grecia, cea mai mare insulă din Ciclade rămâne preferata cuplurilor. Iar lumina apusurilor de aici ar trebui să aibă propria marcă înregistrată. Santorini este în esenţă o insulă care emană romantism, fie că te plimbi pe străduţe privind căsuţele pictate în alb şi albastru, fie că înoţi într-o piscină infinity ori deguşti un vin la ora la care soarele inundă marea în chihlimbar. Santorini este un vis din care niciun cuplu nu va dori să se mai trezească, întinderea albastră, plajele colorate şi cultura culinară grecească completând meniul pentru o lună de miere perfectă. În plus, e şi foarte uşor de ajuns, deoarece din Bucureşti există zbor direct.

Zanzibar, Tanzania

„Insula mirodeniilor“ din largul coastei est-africane, la 6 grade sud de Ecuator, este destinaţia tropicală care a urcat în ultimii ani în topul favoritelor pentru luna de miere, graţie resorturilor luxoase (mult mai ieftine), plajelor imaculate vizitate de ţestoase, activităţilor marine din jurul recifelor şi experienţei culturale unice. Farmecul unic al Zanzibarului (care l-a dat lumii pe Freddy Mercury) este dat deopotrivă de istoria fascinantă, de oamenii ospitalieri şi de gastronomia swahili, care îţi vor sădi în suflet poveşti învăluite în aroma picantă a mirodeniilor.

Oman, Orientul Mijlociu

Liniştit, intim şi foarte vechi, cu peisaje acvatice superbe pentru scufundători (litoralul său se întinde pe 2,000 de kilometri), plaje numai bune pentru stat la soare (atât pentru oameni cât şi pentru broaşte ţestoase), Sultanatul Oman are chiar mai multe bogăţii departe de ţărm. Pentru îndrăgostiţii aventuroşi aceasta poate fi una dintre cele mai bune destinaţii pentru luna de miere în 2019. Explorarea peşterilor, alpinism, călărie, şi, pentru doritorii de senzaţii tari, traversarea dunelor de nisip cu maşini 4×4, Oman-ul oferă distracţii palpitante, o schimbare binevenită faţă de serviciile elaborate şi decorul opulent din hotelurile sale.

Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe