Haos între stele: Ophiuchus, a XIII-a zodie, le schimbă poziţia celorlalte

10 septembrie 2016   Ghid de viață

Cititorii în stele vorbesc despre o nouă zodie, a 13-a, numită Ophiuchus, care schimbă ordinea celorlalte cu aproximativ o lună.

Ce se ştie cu certitudine este că poziţia semnelor din zodiac sunt astfel calculate în funcţie de unde se situează Soarele faţă de constelaţii. Ordinea a fost stabilită în urmă cu peste două milenii. Ori aceasta,spun astronomii,ar putea să nu mai fie valabilă,din cauza mişcării Pământului şi a deplasării lente a axei de rotaţie.

Ce înseamnă acest lucru? Că toate zodiile sunt decalate cu aproximativ o lună,adică un nativ în balanţă este,potrivit noilor măsurători,înzodia fecioară.

Din fericire sau nu,zodia Ophiuchus nu este recunoscută de astrologi,chiar dacă are justificare ştiinţifică din partea astronomilor. Un singur astrolog,britanicul Walter Berg a încercat să-i convingă pe ceilalţi că trebuie introdusă şi această zodie în rândul celorlalte. Asta se întâmpla în anul 1970.

Ce se ştie despre Constelaţia Ophiuchus

Mai este cunoscută şi sub numele de „Cel care ţine Şarpele“ sau Serpentarius,care provine din latină. Ptolemeu a fost primul care a adus în discuţie această zodieşi a inclus-o în lista celor 48 de constelaţii. Ophiuchus este descris ca un bărbat care ţine un şarpe în mâini şi cu picioarele trece peste corpul viperei.

Astrologii antici ştiau de existenţa acestei constelaţii,dar nu au inclus-o în zodiac pentru că era „traversată“ de Soare în numai 19 zile ori regula era ca zodiile să fie în acelaşi număr cu lunile anului.

Caracteristicile generale ale nativilor în zodia Ophiuchus

Dacă ar fi recunoscută,nativii aflaţi sub protecţia acestei zodii ar fi persoane care iubesc cunoaşterea,au înclinaţii către profesii care ajută oamenii,cum ar fi medicina. De asemenea,ar putea fi buni arhitecţi sau constructori,iar viaţa lor ar fi marcată de imaginea paternă. Se spune despre ei că atrag invidia persoanelor apropiate.

Iată care ar fi noua ordine a zodiilor:

Berbec-19 aprilie-13 mai

Taur-14 mai-19 iunie

Gemeni-20 iunie-20 iulie

Rac-21 iulie-9 august

Leu-10 august-15 septembrie

Fecioară-16 septembrie-30 octombrie

Balanţă-31 octombrie-22 noiembrie

Scorpion-23 noiembrie-29 noiembrie

Ophiuchus-30 noiembrie-17 decembrie

Săgetător-18 decembrie-18 ianuarie

Capricorn-19 ianuarie-15 februarie

Vărsător-16 februarie-11 martie

Peşti-12 martie-18 aprilie

Mai multe