A treisprezecea zodie schimbă horoscopul?

16 martie 2011   Horoscop

Despre a treisprezecea zodie s-au scris în ultima vreme pagini întregi, însă specialiştii în domeniu încă nu s-au pus de acord asupra ei. Există o astfel de zodie? Şi dacă da, cum ne influenţează?

Astronomii americani din Minnesota au reuşit într-un timp foarte scurt să dea peste cap tot horoscopul.

Motivul? Ei cred că succesiunea zodiilor,aşa cum o ştim noi,şi-a pierdut veridicitatea odată cu trecerea anilor. Dacă este să ne luăm după ei,numărul zodiilor a crescut de la doisprezece la treisprezece. Ce implicaţii are această nouă teză? Îţi spunem în cele ce urmează!

Ophiuchus,al trei-sprezecelea sosit

Zodia unei persoane este stabilită în funcţie de poziţia Soarelui pe cer în ziua naşterii. Dar,conform teoriilor recente,semnele astrale cu care ne-am obişnuit nu mai corespund cu poziţia Soarelui.

Motivul ar fi legat de faptul că poziţia Pământului faţă de Soare s-a schimbat în miile de ani care au trecut de când au fost împărţite semnele zodiacale. În plus,o nouă zodie este pe cale să schimbe ordinea firească a horoscopului. Ea se numeşte Ophiuchus şi este cunoscută ca fiind semnul Şarpelui.

Ce caracteristici imprimă

Ophiuchus este o constelaţie apropiată de Săgetător. Ea este ilustrată de un bărbat cu un şarpe înfăşurat în jurul trupului. Cea de-a treisprezecea zodie,spre deosebire de celelalte,are un statut privilegiat.

Sub acest semn se regăsesc 300.000 de persoane în toată lumea. Se crede că nativii care se vor naşte în această zodie nu vor cunoaşte sărăcia şi vor avea parte de o educaţie aleasă.

Persoanele care sunt deja născute în acest moment şi au fost repartizate în zodia Ophiuchus vor avea succes în carieră şi vor deveni medici,asistente sociale sau oameni de afaceri. Vor resimţi însă şi tulburări de comportament,însă acestea vor putea fi ţinute sub control.

Alte puncte de vedere

Pe de altă parte,criticii acestei teorii spun că această informaţie care se consideră a fi nouă este de fapt veche de mii de ani. Horoscopul actual are la bază împărţirea în părţi egale a drumului pe care-l parcurge Soarele pe bolta cerească în decursul unui an.

Acest traseu este circular,iar cele 360 de grade ale cercului se împart exact la numărul doisprezece. Din punctul lor de vedere,cât timp se întâmplă acest lucru,vor exista doar douăsprezece zodii. Se pare că şi babilonienii,consideraţi părinţii astrologiei,ştiau de existenţa acestui semn zodiacal,însă au decis,din motive necunoscute,să se limiteze la un număr par de semne zodiacale.

Cum s-au schimbat datele:

12 martie-18 aprilie

19 aprilie-13 mai

14 mai-21 iunie

22 iunie-20 iulie

21 iulie-10 august

11 august-16 septembrie

17 septembrie-30 octombrie

31 octombrie-23 noiembrie

24 noiembrie-29 noiembrie

: 30 noiembrie-17 decembrie

18 decembrie-20 ianuarie

21 ianuarie-16 februarie

17 februarie-11 martie

Ce spun astrologii

Tina Rizea, astrologul revistei noastre, este de părere că a treisprezecea zodie nu este o descoperire recentă, atât timp cât constelaţia Ophiuchus a fost menţionată în catalogul „Almagesti” al lui Ptolemeu (părintele astronomiei), încă din secolul doi al erei noastre.

Se spune că Ophiuchus îl reprezintă pe Aesculap, un vindecător din Antichitate, iar şarpele de pe trupul lui indică faptul că veninul poate vindeca sau ucide.

Oamenii născuţi în această zodie au capacităţi de vindecare, pot interpreta visele,căuta pacea,au talent poetic şi atrag norocul. Sunt însă şi foarte influenţabili şi nesiguri. Fără a le contesta existenţa,astrologii atribuie aceste calităţi nativilor din Săgetător (perioada pe care o „populează” aflându-se între 30 noiembrie şi 17 decembrie).

Mai multe