Ce-ţi rezervă astrele între 4-10 aprilie

7 aprilie 2014   Horoscop

Descoperă ce-ţi rezervă astrele în perioada 4 - 10 aprilie.

BERBEC

Îi uimiţi pe cei cu care colaboraţi prin energia de care daţi dovadă în orice împrejurare. Oportunităţile apar de marţi. Miercuri,melancolia dv. îi face pe cei dragi să se întrebe cum ar putea să vă scoată din starea de nesiguranţă. E o reacţie trecătoare la întâlnirile de la care aţi lipsit.

TAUR

Planurile şi eforturile pe care le-aţi făcut până acum încep să rodească. Aveţi mult spor marţi,iar persoana iubită nu vă iese din cuvânt. Legaţi prietenii noi miercuri şi cunoaşteţi persoane influente care vă vor ajuta,fără să insistaţi. Vineri vi se cere să fiţi discretă.

ZODIA NOROCOASA:GEMENI

Le dovediţi celor din anturaj că sunteţi mai rezistentă decât au crezut. Acumulaţi mici sume de bani,sperând că veţi reuşi să plătiţi toate datoriile. Joi e posibil ca amicii să devină invidioşi,văzând cât de bine vă descurcaţi. Rudele vă apără însă de intrigile unor nativi născuţi în zodia Taurului. Vineri va fi necesar să apelaţi la cineva apropiat pentru a face rost de banii necesari investiţiilor dorite. Fără stres,câştigaţi încrederea tuturor,deşi vi se fac unele reproşuri neîntemeiate de către colegi. Lipsa de pragmatism vă împiedică să vă opriţi atunci când nu mai dispuneţi de resurse vitale suficiente.

RAC

Munciţi mult,dar fără rezultate financiare pe măsură. Eforturile dv. nu sunt apreciate şi este posibil să decideţi să căutaţi un alt serviciu. Apelaţi joi chiar şi la rude ori la cunoştinţele cu relaţii influente! Sunteţi obligată să aplicaţi teorii,cărora de fapt nu le acordaţi nicio importanţă.

LEU

Sunteţi uimită de profitul pe care l-aţi realizat foarte repede (uitaţi că le daţi colaboratorilor doar o mică parte din ce li se cuvine). Joi e momentul cel mai potrivit pentru gratificaţii financiare suplimentare. Aproape fără voie trebuie să fiţi de acord cu o promovare a celor cu care colaboraţi.

FECIOARĂ

Unii nativi sunt promovaţi într-un post la care visează de mult timp. Patroanelor li se oferă şansa de a-şi dezvolta afacerile într-un nou sector,însă nu au cunoştinţele necesare. Nu daţi înapoi de la nimic pentru a vă atinge scopurile. Consideraţi că cei din jur sunt mai puţin pregătiţi decât dv.

BALANŢĂ

Marţi este bine să profitaţi din plin de avantajele cu care vă veţi mai reîntâlni peste o perioadă lungă de timp. Nu le mai spuneţi nici prietenilor ce doriţi să faceţi,deoarece nu vă apreciază! Joi,vi se cere să verificaţi cu mare atenţie nişte acte cărora nu le daţi nici acum mare importanţă.

SCORPION

Nu rezistaţi să staţi de-o parte şi vă implicaţi în activităţile profesionale ce demarează marţi,deşi nu vă cere nimeni ajutorul. Puneţi în practică miercuri o nouă strategie profesională originală,cu care speraţi să atrageţi bunăvoinţa şefilor şi admiraţia colegilor. Şefii vă aprobă orice aţi face.

SĂGETĂTOR

Scăpaţi de o datorie şi vă daţi cuvântul că situaţia nu se va repeta niciodată. Până miercuri uitaţi şi faceţi alte promisiuni fără niciun fundament. Joi aplicaţi un nou sistem de muncă,la cererea expresă a unei persoane,pe care o stimaţi (poate o şi iubiţi).

CAPRICORN

Cele mai multe native au probleme financiare,dar şi cele tinere se pot despărţi de o persoană dragă. Primesc ajutor joi de la cine nu se aşteaptă,iar relaţiile se stabilizează. Nu aţi fost niciodată o fire extrovertită,dar acum excelaţi prin exagerări restrictive. Faceţi compromisuri!

VĂRSĂTOR

Apar marţi ceva economii şi sunteţi încurajat de familie,numai că rezultatele vor fi amânate. Visaţi la câştiguri fabuloase,tocmai când şansele se diminuează. Urmăriţi cu atenţie evoluţia colegilor şi faceţi ce nu aţi făcut niciodată până acum:îi criticaţi. Vineri,planificaţi drumuri.

PEŞTI

Stabiliţi relaţii amicale cu persoanele pe care le cunoaşteţi marţi. Sunteţi apreciată miercuri pentru seriozitate,dar deveniţi incomodă când vă mărturisiţi părerile păstrate până acum secrete. Joi,sentimentalismul vă pune în pericol prestanţa profesională şi dorinţa de a-i critica pe cei ce greşesc.

ASTROGRAMA SĂPTĂMÂNALĂ

„Aş dori să ştiu ce  îmi rezervă  viitorul din  punct de vedere personal şi profesional. Vă mulţumesc!”

Anda Alexandra Dascălu,născută pe data de 15 august 1988,la ora 7:00,în Iaşi.Soare şi Ascendent în Leu. Influenţa celor cinci planete din semne de foc (care vă induc multă ambiţie şi dorinţă de afirmare) este echilibrată de prezenţa planetelor din Fecioară,ce vă „îmbogăţesc” personalitate cu mult pragmatism,tenacitate şi dorinţă de perfecţionare continuă. Dacă ora de naştere este corectă,cu siguranţă aveţi mult noroc în domeniul profesional,dar niciun pretendent matrimonial nu va primi aprobarea familiei. Mult prea senzuală,nu veţi alege cel mai bun partener de viaţă,însă este imperios necesar să vă întemeiaţi o familie (în astrogramă apar mai mulţi copii). În perioada următoare,este de preferat să nu vă schimbaţi jobul şi să nu faceţi investiţii fără rost.

Mai multe