Ce-ţi rezervă astrele între 9-15 decembrie

9 decembrie 2011   Horoscop

Află ce-ţi rezervă horoscopul în perioada 9-15 decembrie!

BERBEC

Acceptaţi,marţi,un contract,cu mari şanse de a vă propulsa într-un post mult mai potrivit. Reacţiile dvs. sunt foarte dure la mijlocul intervalului (ripostaţi,ironizaţi,îi convingeţi în final pe cei dragi că ei greşesc întotdeauna). Sensibilitatea marchează aproape toate relaţiile cu cei din anturaj.

TAUR

Nu vă odihniţi,întreg intervalul,din cauza coşmarurilor şi este posibil să produceţi numeroase încurcături (fie din pricina unei exprimări anapoda,fie doar pentru că vă tremură mâinile). Le lăsaţi intenţionat celor din anturaj impresia că sunteţi extrem de preocupată de soarta lor.

GEMENI

Cu optimism,fantezie şi multă putere de muncă,vă implicaţi în orice activitate vi se propune,aşa că nu poate fi de mirare dacă măcar o parte dintre dvs. vor fi promovate. Nu refuzaţi munca în echipă,dar vă puteţi descurca foarte bine şi singure. Din păcate,oricât de mulţi bani aţi primi în această perioadă,îi veţi investi imediat în tot felul de „proiecte” personale. Persoana iubită este şi ea de altfel o „sursă” de idei foarte „scumpe”. La începutul intervalului,pot apărea mici disfuncţii ale rinichilor,însă ulterior vă bucuraţi de o stare de sănătate foarte bună. Amicele sunt plecate în concediu,dar oricum nu aveţi timp de şuete.

RAC

Cereţi prea multe explicaţii suplimentare celor care vă evită şi ajungeţi să vă motivaţi reacţiile. Este mai bine să vă ocoliţi amicii,miercuri,şi să le cereţi ajutor rudelor,joi. Trăiţi momente foarte speciale,viner. Sunteţi singura care intuieşte adevăratele scopuri ale şefilor direcţi.

LEU

Veţi face tot ce este posibil ca să vă salvaţi postul,dar ar fi bine să vă gândiţi din când în când şi la prieteni. Sunteţi obligată,miercuri sau joi,să susţineţi un proiect şi descoperiţi că nu sunteţi pregătită suficient. Vă ajută un bun amic,iar notarea „satisfăcătoare” o primiţi împreună.

FECIOARĂ

Încă de la începutul intervalului admiraţi o persoană din anturaj şi sunteţi din nou pe cale să vă îndrăgostiţi. Ar fi bine să clarificaţi,joi,situaţia dvs. amoroasă,înainte de a se complica prea mult. Sunteţi foarte nemulţumită şi de lipsa banilor,dar cum primiţi o sumă oarecare,cum o cheltuiţi.

BALANŢĂ

Nu vor renunţa marţi la principiile lor de viaţă şi vor juca un rol de judecătoare faţă de cei care greşesc sau încearcă să facă mici escrocherii. Miercuri,nu ţin cont nici măcar de sentimentele lor de iubire! Este o perioadă şi cu numeroase investiţii maxime ori de „acumulări” financiare forţate.

SCORPION

La începutul intervalului,vor avea loc discuţii aprinse,mai ales în familie,pe teme financiare. Joi,nu mai suportaţi comportamentul prietenilor dvs.,dar vă revoltaţi fără succes. Aşteptaţi poate prea mult din partea acestora sau nu mai vreţi să vă critice fără rost,permanent şi cu mult sarcasm.

SĂGETĂTOR

Îi vor manipulam întreg intervalulm cu succes pe toţi cei care vor să obţină „puterea” la un anumit nivel. Nu le pasă deloc de speranţele celor implicaţi,ci numai de acumulările financiare! Vor fi poate exagerat de amabile şi deosebit de tandre,aşa că nu este de mirare că vor face numeroase cuceriri.

CAPRICORN

Au noroc întreaga perioadă,dar reuşesc să scape din încurcături mai mult datorită pragmatismului lor deosebit. Majoritatea nativelor au dorinţe secrete care le depăşesc cu mult posibilităţile. Nativele implicate în afaceri au şanse de a câştiga prestigiu şi mulţi bani,dacă atrag şi simpatia presei.

VĂRSĂTOR

Pentru nativele cu mari datorii,apar migrene violente,imposibil de atenuat prin tratamentele „clasice”. Cu foarte mulţi adversari şi preocupate de aventurile galante de care nu  mai pot scăpa,se încăpăţânează să facă multe investiţii,să împrumute bani şi intră în încurcături bancare foarte mari.

PEŞTI

Pentru cele mai multe native,starea de sănătate este destul de problematică,mai ales dacă nu au un regim de viaţă lipsit total de excese. Nu merg la medic pentru că sunt foarte ocupate şi greşesc. Relaţiile cu colegii,colaboratorii şi partenerii de „afaceri” sunt extrem de dificile tot intervalul.

Mai multe