Cum să-l surprinzi în funcţie de zodie

11 iulie 2014   Horoscop

Cum ţie îţi place să fii surpinsă plăcut de către partenerul tău, cu siguranţă şi lui îi plac astfel de gesturi. Zodia lui ţi-ar putea da indicii cu privire la modul în care îl poţi surprinde.

Bărbatul Berbec

Bărbatul Berbec este pasional,energic şi îi plac provocările. Dacă vrei să îl surprinzi,fii spontană,invită-l într-o vacanţă cu doar puţin timp înainte de plecare. Acesta nu va refuza niciodată propunerea. Dacă vrei să îl suprinzi în alt mod,pregăteşte-ţi cea mai provocatoare ţinută şi aşteaptă-l seara la cină. Astfel îi vei delecta simţul pasional.

Citeşte şi:

Minciunile bărbaţilor în funcţie de zodie

Care este bărbatul vieţii tale în funcţie de zodie

Bărbatul Taur

Bărbatul Taur este senzual,visător,cu simţurile foarte bine dezvoltate. Dacă vrei să îl suprinzi,pregăteşte-i o cină romantică,cu o ambianţă plăcută şi învăluită de miresme.

Bărbatul Gemeni

Bărbatul Gemeni este energic,mereu dornic de a experimenta lucruri noi. Dacă doreşti să îl suprinzi fă-i cadou o săritură cu paraşuta. Îl vei surprinde cu siguranţă şi va fi foarte încântat.

Bărbatul Rac

Bărbatul Rac este sensibil şi un romantic incurabil. Surprinde-l cu momente pline de romantism şi fantezie. Când ieşiţi la cină în oraş,fie la o plimbare în parc,îmbracă-te feminin,senzual şi parfumează-te cu miresme care amintesc de parfumul trandafirilor. Astfel îi vei creea atmosfera romantică de care acesta are nevoie.

Bărbatul Leu

Cum bărbatului Leu îi place să-şi surprindă partenera cu daruri scumpe şi de bun gust,acelaşi lucru aşteaptă şi el. Dacă bugetul îţi permite,surprinde-l cu o vacanţă exotică într-un loc nou în care nu aţi mai fost,sau măcar propune-i acest lucru. Nu va refuza cu siguranţă.

Bărbatul Fecioară

Bărbatul Fecioară este o fire destul de dificilă,nu pune accent pe pasiunea dintr-o relaţie. Dacă vrei să îl suprinzi plăcut,invită-l la teatru. Cina romantică nu va funcţiona în cazul lui.

Bărbatul Balanţă

Bărbatul Balanţă este un iubitor al frumosului,foarte rafinat şi elegant. Ca să fie plăcut suprins,invită-l la o cină în doi,de unde nu trebuie să lipsească muzica de calitate,lumânările parfumate şi vinul de calitate. Invită-l la dans,este un dansator înnăscut.

Bărbatul Scorpion

Bărbatul Scorpion este enigmatic şi sensibil. Îi poţi face o surpriză plăcută aşteptându-l seara cu un vin bun,lumânări parfumate şi o atitudine provocatoare.

Bărbatul Săgetător

Bărbatul Săgetător este un aventurier înnăscut,un spirit libertin. Îl poţi surprinde doar satisfăcându-i setea de aventură. Invită-l la paintball sau la o cursă de enduro. Va rămâne surprins plăcut să vadă că eşti atentă la nevoile sale.

Bărbatul Capricorn

Deşi este un mai dur de fel şi preocupat de carieră,bărbatul Capricorn poate fi surprins cu gesturi de trandreţe,de afecţiune. Pregăteşte-i mici surprize prin care să îi arăţi că ai nevoie de el şi că îl apreciezi.

Bărbatul Vărsător

Bărbatul Vărsător nu este cunoscut pentru romantismul lui,deci cina romantică nu va fi tocmai supriza preferată de el. Optează pentru o petrecere surpriză de ziua lui. Vărsătorul este un petrecăreţ,îi place să petreacă timp cu prietenii,să se distreze.

Bărbatul Peşti

Bărbatul Peşti este o fire distantă şi misterioasă. Deoarece este enigmatic,îţi va trebui ceva timp până să îţi dai seama cum l-ai putea surprinde plăcut. Află care este filmul lui preferat şi vizionaţi-l împreună,acasă,într-o ambianţă plăcută.

Mai multe