Horoscopul banilor în luna ianuarie 2017

30 decembrie 2016   Horoscop

Chiar dacă toţi ne dorim să avem parte de un început de an îmbelşugat, adevărul este că astrele au pregătit surprize plăcute doar pentru anumite zodii. Descoperă cum stai la capitolul finanţe în prima lună din an.

Berbec

Deşi eşti plină de energie,asta nu te va ajuta să scoţi bani din piatră seacă. Totuşi,optimismul şi forţa ta de lucru te vor ajuta să treci mai uşor peste perioada grea care te aşteaptă în prima lună din an,din punct de vedere al banilor.

Taur

Este una dintre cele mai dificile luni pentru tine. Dacă de sărbători ai ales să cheltuieşti până la ultimul bănuţ din puşculiţă,în ianuarie trebuie să fii pregătită să faci economii la sânge,dacă vrei să nu te afunzi în datorii.

Gemeni

Faţă de alţi nativi,nu prea ai de ce te plânge. Este adevărat că aceasta nu este luna investiţiilor mari pentru tine,dar măcar te descurci onorabil,fără prea mari eforturi.

Rac

Pentru că ai ştiut să fii cumpătată de Sărbători,în prima lună din an nu ai nicio grijă. Ba chiar eşti pregătită să întinzi o mână de ajutor (plină cu bani) şi prietenilor tăi aflaţi în impas.

Leu

Eşti una dintre cele mai norocoase zodii. Nu doar că ai o stabilitate financiară de invidiat,dar chiar te pregăteşti să semnezi un contract care îţi va schimba viaţa. Fie îţi cumperi o căsuţă,fie o maşină nouă,la care visai de mult.

Citeşte şi:Zilele norocoase în luna ianuarie 2017!

Fecioară

Pentru că există mari şanse să rămâi fără job în primele săptămâni din ianuarie,ar fi bine să faci ceva economii. Nu vei sta mult timp pe tuşă,dar este mai bine să nu intri în criză de bani,după ce că ai deja stresul căutării unui nou loc de muncă.

Balanţă

Cheltuieşti destul de mult,aşa că nu te mira dacă finalul lunii te va găsi fără niciun şfanţ în buzunare. Eşti predispusă la datorii,de aceea este mai bine să te limitezi la cât ai,ca să nu te înglodezi din ce în ce mai tare.

Scorpion

Ai planuri mari pentru anul în curs,aşa că te apuci de economisit încă din ianuarie. Familia ţi-ar putea reproşa că eşti cam strâns la pungă,dar tu ştii că este pentru o cauză nobilă.

Săgetător

Vei semna un contract important care îţi va asigura stabilitatea financiară,cel puţin în prima jumătate a anului. Eforturile tale vor fi,în sfârşit,răsplătite.

Citeşte şi:Marele horoscop al anului 2017

Capricorn

Între prieteni eşti cunoscut ca fiind mână largă,aşa că nu este exclus să te înconjori de oameni care nu vor decât să profite de dărnicia ta. Poate ar trebui să fii puţin mai egoist,dacă nu vrei să rămâi lefter din prima jumătate a lunii.

Vărsător

După ce ai lenevit în concediul de Sărbători,eşti dispus să recuperezi,prin muncă şi efort dublu,doar doar se vor dubla şi veniturile. Slabe şanse,dar speranţa moare ultima.

Peşti

Eforturile tale vor fi în sfârşit răsplătite. După ce ai muncit pe brânci,inclusiv de sărbători,era şi timpul să culegi roadele. Fie vei avansa în carieră,fie vei face o achiziţie importantă,care îţi va aduce zâmbetul pe chip.

Mai multe