Horoscopul cristalelor norocoase. Pietrele care ţin la distanţă ghinionul, în funcţie de zodie
Cristalele nu sunt doar aspectuoase, ele pot oferi şi protecţie spirituală. Rocile acestea sclipitoare absorb energia negativă şi împiedică manifestarea stresului provocat de vibraţiile cosmice. Purtarea sau decorarea casei cu astfel de cristale în momentele dificile din viaţă este de bun augur, pentru că ţine la distanţă ghinionul, în timp ce atrage norocul.
Este indicat să te gândeşti la pietrele semi-preţioase ca la câmpuri de forţă de mici dimensiuni, care captează vibraţiile negative. Când alegi un cristal, optează pentru unul de care te simţi atras, iar asta pentru că intuiţia ta te va ghida spre ceea ce ai nevoie. Apoi curăţă-l înainte să îl foloseşti. Sunt câteva moduri prin care poţi face acest lucru: îl treci prin jet de apă cel puţin un minut, îl acoperi cu orez brun sau îl laşi câteva ore în lumina solară.
După ce l-ai curăţat, îl poţi ţine în buzunar, geantă, pe biroul de lucru sau îl poţi purta ca bijuterie. Indiferent de modalitatea pe care ai ales-o de a-l avea aproape, cristalul îţi va transmite vibraţii benefice. În plus, cristalele de protecţie pot stimula subtil forţa emoţională, te pot ajuta să iei decizii bune şi ridica stima de sine, în funcţie de proprietăţile fiecărui cristal în parte.
În perioadele când marile planete se află în mişcare retrogradă, este bine să ai un astfel de cristal în apropierea telefonului sau a computerului, pentru a evita erorile de comunicare sau discuţiile stresante.
Iată cristalele de protecţie care se potrivesc fiecărui semn zodiacal, potrivit cosmopolitan.com! Dacă simţi că ţi se potrivesc şi proprietăţile altui cristal, poartă-l şi pe el asupra ta, pentru protecţie sporită.
Berbec – Agat albastru dantelat
Agatul albastru dantelat oferă claritate şi înţelegere, asigurându-te că cei din jur te văd şi aud limpede, iar comunicarea în ceea ce te priveşte se desfăşoară fără erori şi interpretări greşite.
Taur – Jad
Jadul este un cristal vindecător care oferă sprijin în multe aspecte ale vieţii. Este profund conectat la elementul Pământ, elementul care guvernează semnul zodiacal al Taurului.
Gemeni – Smarald rulat
Smaraldul protejează inima în vremuri de grea încercare, te ajută să spui adevărul şi să detectezi rapid minciunile celorlalţi. E ca un detector cosmic de minciuni.
Rac – Quarţ fumuriu
Nativ în Rac, este timpul să îţi deschizi mintea şi să îţi cureţi spiritul! Cuartul fumuriu te va ajuta să elimini tipare de gândire vechi, care te ţin captiv în trecut. Purtând quarţ fumuriu vei putea gândi clar şi raţional şi îţi vei recăpăta liniştea.
Leu – Ochi de tigru
Acest cristal creşte puterea interioară şi voinţa, oferind o protecţie puternică împotriva energiei negative.
Fecioară – Ametist
Deşi, de obicei, nu îţi proiectezi emoţiile asupra altora (şi invers), uneori, evenimentele cosmice pot favoriza explozii emoţionale din partea celorlalţi asupra ta. Ametistul te va proteja în aceste situaţii şi îţi oferă resursele să impui limite.
Balanţă – Labradorit
Energia puternică a labradoritului te ajută să găseşti stabilitate în toate.
Scorpion – Obsidian
Obsidianul oferă protecţie şi claritate, stimulând intuiţia naturală.
Săgetător – Amazonit
Protejează-ţi energia, nativ în Săgetător! Amazonit te va ajuta să filtrezi vibraţiile negativele şi să reduci stresul şi durerile de cap. În plus, te ajută să stabileşti limite clare în interacţiunile cu ceilalţi.
Capricorn – Citrin
Te caracterizează o nevoie acută de a te grăbi. De aceea, în toată munca grea pe care o faci, ai nevoie să nu scapi detalii fine şi să comiţi erori. Citrinul te va asigura că faci banii fără greşeli comise din cauza vitezei..
Vărsător – Florit
Mintea ta se consumă din cauza numeroaselor gânduri chiar acum, ceea ce înseamnă că este greu să iei decizii. Fluoritul te ajută să atenuezi stresul şi încurajează certitudinea. Acest cristal îţi va creşte, de asemenea, încrederea şi capacitatea de concentrare.
Peşti – Acvamarin
Acvarmarin (care se traduce prin „apa mării‟) te protejează de emoţii şi te ajută să te detaşezi de situaţiile stresante. Cunoscut ca „piatra sirenelor‟, acest cristal favorizează vindecarea mentală, fizică şi emoţională.
@shutterstock