Inventatori uitaţi de istorie
Cine n-a auzit de Albert Einstein sau de Alexander Graham Bell? Invenţiile lor au schimbat lumea! Dar, în acelaşi timp, un impact însemnat l-a avut şi invenţia chibritului, a fenoautografului, a becului electric şi a programării pe calculator. Persoanele din spatele acestor invenţii, însă, sunt mult mai puţin cunoscute...
Swan şi becul primitiv
Chimistul şi fizicianul Joseph Wilson Swan era curios de mic copil: petrecea mult timp la biblioteca din oraşul natal Durham, Anglia. Şi nu citea cărţi poliţiste. Pasiunea sa pentru ştiinţă l-a inspirat să creeze lucruri care au iluminat imaginaţia. El a inventat hârtia fotografică şi tehnicile de imprimare foto care au contribuit la popularizarea ocupaţiei de fotograf.
Tot el, în 1860, a creat primul bec electric, folosind un filament de hârtie carbonizată într-un glob de sticlă. Dar, din lipsa vidului şi a unei surse adecvate de electricitate, rezultatul a fost lumină insuficientă şi pe o durată scurtă de timp. Invenţia sa, însă, a stat la baza becului incandescent creat de Edison 20 de ani mai târziu.
Swan şi-a continuat cercetările, iar în timp ce căuta un filament de carbon mai bun pentru becul său, a găsit un procedeu de extrudare a nitrocelulozei prin orificii mici, pentru a forma fibre. Procedeul a fost preluat de industria textilă.
Citeşte şi: Cele mai utile invenţii arabe
De Martinville şi prima înregistrare a vieţii umane
Istoria sunetului înregistrat a început cu Édouard-Léon Scott de Martinville. Tipograf şi librar de meserie, francezul era fascinat de abilităţile lingvistice ale omului. Tot făcând cercetări în acest domeniu,, el a creat fonoautograful, adică aparatul care scrie sunetul, un precursor al fonografului, la rândul său strămoşul gramofonului.
Brevetat în 1857, aparatul lui Scott, în formă de con, se compunea dintr-o pâlnie metalică, care la partea îngustă avea o diafragmă, pe care era fixat un ac îndoit. Vibraţiile diafragmei, reacţie a vibraţiilor acustice exterioare, făceau ca acul să se mişte. Mişcările acului creau semne pe un tambur de hârtie, pe care era depus un strat de funingine. Vibraţiile acului desenau, astfel, o linie sinusoidală, deci o scriere grafică a sunetului.
Printre înregistrările lui Scott de Martinville pe invenţia sa se numără şi faimosul cântec francez "Sub clar de lună". Însemnat pe fonoautograf la 9 aprilie 1860, reprezintă cea mai veche înregistrare a unei voci umane care a supravieţuit timpurilor.
Ada Lovelace şi limba calculatorului
Născută în 1815, în Anglia, Augusta Ada King, contesă de Lovelace, a fost singurul copil legitim al marelui poet Lord Byron. Însă Ada nu a moştenit talentul tatălui pentru litere. De fapt, matematiciana avea să intre în istoria inventatorilor cu o cu totul altă scriitură: ea a fost prima programatoare de calculator.
Mentorul ei, matematicianul Charles Babbage, a luat-o sub protecţia lui de când Ada era încă o adolescentă. Împreună, au lucrat la calculatorul mecanic al lui Babbage, aşa-zisul motor analitic. Consemnările ei privind motorul includ ceea ce este recunoscut azi ca fiind primul algoritm ce poate fi procesat de o maşină. Din acest motiv, ea este adesea considerată primul programator de calculator din lume.
Citeşte şi: Cum am ajuns să muncim opt ore pe zi
John Walker şi povestea chibriturilor
După ce Prometeu a furat focul de la zei şi l-a adus pământenilor, oamenii au tot încercat să găsească modalităţi mai uşoare de a aprinde flăcările mult dorite. Primul care a reuşit o invenţie în acest sens a fost John Walker. În 1827, el a inventat băţul şi cutia de chibrituri.
Chimistul englez încerca să găsească diverşi compuşi chimici care puteau aprinde, cu uşurinţă, focul, fără risc de explozii. În timp ce lucra cu unul dintre compuşi, Walker a creat, din greşeală, o fricţiune pe vatră, iar bucata de lemn cu care lucra a luat foc. Imediat, inventatorul a luat bastoane mici de carton şi a pus noul compus chimic, din sulf, în vârful lor. a folosit apoi o bucată de şmirghel pentru a aprinde beţişoarele. Walker a vândut prima cutie de chibrituri pe 7 aprilie 1827.
Românul şi scaunul ejectabil
La începutul secolului al XX-lea, brăileanul Anastase Dragomir a fost primul care a creat o versiune timpurie a scaunului care se catapultează. Invenţia sa a constat dintr-un scaun detaşabil, prevăzut cu două paraşute, ce putea fi lansat vertical dintr-o aeronavă sau dintr-un orice alt tip de vehicul, în caz de urgenţă.
Dragomir, născut la data de 6 februarie 1896 într-o familie cu şase copii, a lucrat în Franţa, la mai multe fabrici de avioane. Aici şi-a perfecţionat scaunul şi tot aici l-a testat pentru prima dată, pe 25 august 1929. În acelaşi an, a repetat testul pe aeroportul Băneasa. Ambele teste au avut succes, ceea ce i-au adus lui Dragomir brevetul de inventator.