Lucruri mai puţin ştiute despre Marea Neagră. De ce a fost numită astfel

29 iunie 2021   Ghid de viață

Suprafaţă de apă cu rol economic şi turistic, Marea Neagră are şi câteva aspecte mai puţin cunoscute. De pildă, există o teorie potrivit căreia Potopul lui Noe ar fi avut loc în această mare.

Întinsă pe o suprafaţă de peste 400.000 de kilometri pătraţi şi cu o adâncime maximă de 2.211de  metri, Marea Neagră este înconjurată de şase ţări: România, Ucraina, Rusia, Georgia, Turcia şi Bulgaria. În trecut, aici se afla Pontul Euxin, fiind cunoscută ca loc de exil al poetului Publius Ovidius Naso. Exilat din cauza unui scandal secret, poetul şi-a petrecut aici tot restul vieţii.

Denumirea sub care este cunoscută în prezent Marea Neagră ar putea avea legătură cu numele dat mării de turci în secolul al XIII-lea, Kara Deniz, adică „marea întunecată”, pe care l-au preluat apoi multe popoare.

Potrivit pescarilor şi marinarilor din trecut, orice obiect metalic scufundat în apele Mării Negre la peste 150 de metri devine negru. Conform specialiştilor de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“, la adâncimi de peste 200 de metri, în Marea Neagră nu mai există oxigen, ci doar hidrogen sulfurat, un gaz dizolvat în aceste ape, care formează săruri metalice de culoare neagră, cum ar fi sulfura de plumb, sulfura de fier. După această adâncime, nu există viaţă. Singurele microorganisme care se dezvoltă într-un mediu fără oxigen sunt bacteriile.

Potopul lui Noe a avut loc în Marea Neagră?

Ştim din Biblie despre marele potop căruia nu i-au supravieţuit decât Noe şi familia sa. Acest potop ar fi avut loc chiar în Marea Neagră. Ipoteza aparţine lui Robert Ballard, cel care a descoperit şi Titanicul. Împreună cu echipa sa, Ballard a căutat în Marea Neagră ipoteze referitoare la Potopul lui Noe. Exploratorul şi echipa lui au făcut fotografii şi au prelevat mostre de sedimente de pe fundul Mării Negre, de la o adâncime de aproximativ 170 de metri. Zonele care au fost inundate aparţineau unui ţinut uscat, inundat brusc de apă sărată. Exploratorul a plasat catastrofa în urmă cu 7.500 de ani

Ziua Internaţională a Mării Negre

Pe 31 octombrie se celebrează Ziua Internaţională a Mării Negre. Data a fost aleasă în 1996, an în care cele şase ţări riverane au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre împotriva Poluării. Această zi este şi un prilej de conştientizare a situaţiei ecologice a Mării Negre, care s-a înrăutăţit în ultimele decenii din cauza deversării de produse petroliere şi a pescuitului excesiv.

Mai multe