Misterele piramidelor egiptene – fără macarale, egiptenii ridicau pietre care cântăreau şi 6 tone

11 septembrie 2020   Ghid de viață

Piramidele egiptene rămân unele dintre cele mai impresionante construcţii realizate de oameni în timpuri străvechi. Peste patru milenii mai târziu, ele încă îşi păstrează o bună parte din măreţia lor pentru ca tu să le poţi explora şi admira! Până va veni momentul să le vizitezi, află câteva curiozităţi despre piramidele egiptene.

Cât de greu era să construieşti o piramidă?

În trecutul îndepărtat, nu existau macarale, dar chiar şi aşa, egiptenii au reuşit să construiască piramide, în condiţiile în care pietrele cântăreau cinci, şase tone per bucată! Şi astăzi, arheologii încă mai caută să descopere modul în care piramidele au fost clădite piatră pe piatră.

Piramida, aparat de aer condiţionat

Un lucru interesant despre piramide este faptul că ele îşi menţin o temperatură constantă în interior, de 20 de grade Celsius, în ciuda vremei călduroase din exterior.

Legende despre sufletul faraonilor

Vechii egipteni credeau că o parte din sufletul regelui lor, cunoscut sub numele de „Ka‟, rămâne în trupul acestuia după moarte. Pentru a-i îngriji spiritul, au mumificat cadavrul şi tot ceea ce regele ar fi avut nevoie în viaţa de apoi a fost îngropat odată cu el: vase de aur, mâncare, mobilier.

Prima piramidă din istoria Egiptului Antic

Piramida pasului lui Djoser (2.691-2.625 î.Hr.) este prima construcţie a vechilor egipteni, fiind un aşezământ din granit şi calcar. Monumentul este prezentat ca o scară, pentru ca sufletul regelui, după ce va muri, să „meargă‟ pe trepte spre Rai.

Marea Piramidă din Gizeh, o adevărată minune

Cea mai veche şi cea mai mare dintre cele trei piramide din Gizeh, numită şi Piramida lui Keops, este singura construcţie care a „supravieţuit‟ de pe lista celor şapte minuni ale lumii antice. Construcţia se află pe malul de vest al râului Nil, la marginea oraşului Cairo.

Şi profesionişti la construcţie, nu doar sclavi

În ciuda legendelor sau a zvonurilor, la proiectele de construcţie ale piramidelor egiptene au luat parte şi muncitori profesionişti, nu doar sclavi. În ultimii ani, arheologii au găsi dovezi despre constructorii egipteni şi uneltele lor de lucru.

Egiptenii scriau pe pereţi

Constructorii piramidelor au început să relateze despre evenimentelor din domnia regelui pe pereţii camerei de înmormântare, dar şi în restul interiorului piramidei. Textele piramidale au transmis mesaje importante despre faraoni şi despre responsabilităţile pe care le-au avut în viaţa de zi cu zi. De altfel, ele sunt cele mai vechi şi cunoscute compoziţii religioase din Egiptul antic.

@shutterstock

Mai multe