Mugur Mihăescu, criticat pentru participarea la mitingul din Piaţa Victoriei: „Libertatea e ceva cu care ne naştem”

13 iulie 2020   Ghid de viață

Cunoscutul actor din serialul „Vacanţa Mare” a fost şi el prezent la protestul din Piaţa Victoriei din Capitală, organizat duminică seara. Acesta a scris chiar şi un mesaj pe o reţea de socializare în care îi îndeamnă pe ceilalţi să participe la protest, cu condiţia să poarte mască.

„Eu ma duc in Piata Victoriei sa ajut guvernul. Vorbesc serios. Daca si tu vrei, te astept acolo. Te rog sa ai masca la tine. Si asta am vorbit-o serios!”, a scris fostul actor pe contul său de Facebook

Internauţii nu au ezitat să-şi spună părerea pro sau contra în legătură cu gestul vedetei: 

„Felicitări domnule Mihăescu am văzut că aţi purtat mască. Şi vă mulţumim că aţi luat şi cuvântul, in caz de dezastru si colaps medical avem pe cine arată cu degetul, a răspuns un internaut la postarea vedetei. 

„Nu mi-a fost frică atunci, nu mi-e frică acum! Să apărăm cu toţii România. Să nu ne mai învrăjbim, să nu ne dăm capete în gură unul altuia! Libertatea e ceva cu care ne naştem. Fiţi civilizaţi, fiţi decenţi. Cel mai greu e să facem revoluţia aici. Stilul acesta de revoluţie l-aş dori de la societatea asta. (…) Cine spunea că n-am curajul să ies în piaţă şi că mă ascund în faţa unui calculator. N-am făcut-o în ’89 şi nu o fac nici acum”, a spus acesta.

Câteva sute de manifestanţi s-au adunat duminică seara în Piaţa Victoriei pentru a-şi exprima împotrivirea faţă de legea carantinării şi izolării, care deocamdată nici nu a fost votată, fiind încă în dezbatere, scrie Digi24

„M-a indignat acest proiect de lege. E împotriva drepturilor omului. Declararea pandemiei în României, la ordinul OMS, e împotriva Constituţiei”, a declarat un bărbat la protest, potrivit sursei citate anterior. 

Mai multe