Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Mântuitorului. Tradiţii şi obiceiuri de Sânziene

La 24 iunie, credincioşii ortodocşi prăznuiesc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, denumită în popor şi Sânzienele sau Drăgaica. Sfântul Ioan este cunoscut drept Înaintemergătorul Domnului, pentru ca a vestit venirea Mântuitorului în lume.

Un copil mult aşteptat

Sfântul a fost vărul după trup al Mântuitorului, născut în chip minunat din Elisaveta şi Zaharia, pe când aceştia nu mai sperau că vor avea copii, fiind prea bătrâni. A tresăltat în pântecele mamei sale, atunci când aceasta s-a întâlnit cu Fecioara Maria care-L purta pe Iisus.

A dus o viaţă sfântă şi s-a retras în pustie postind şi rugându-se. Oamenii veneau la el pentru a-i cere sfatul, iar Sfântul Ioan le spunea să se pocăiască, îi îndruma să ducă o viaţă curată şi-i boteza pentru iertarea păcatelor. Nu dădea nimănui să facă mai mult decât poate: vameşilor, care nu erau iubiţi pentru că luau mită şi erau în slujba romanilor, le spunea doar să fie corecţi. Tot aşa, ostaşilor le spunea să se mulţumească cu leafa lor.

Martir pentru neprihănire

Totuşi, nu era indulgent şi şi-a atras duşmănia Irodiadei, soţia lui Irod, pentru că i-a mustrat că trăiau împreună pe când primul soţ al acesteia mai era încă în viaţă. Se ştie că a fost omorât la cererea ei, după ce fiica ei, Salomeea a dansat în faţa lui Irod la ospăţul de ziua lui. Când regele i-a spus fetei că poate să-i ceară orice drept răsplată, aceasta, la sugestia mamei, i-a cerut capul lui Ioan Botezătorul.

Tradiţii de Sânziene

În fiecare an, în noaptea de 23 spre 24 iunie, se întâmplă lucruri ieşite din comun. În tradiţia populară are loc sărbătoarea magică a Sânzienelor. Acum îţi poţi afla destinul şi-ţi poţi apăra casa de duhurile rele.

Sărbătoarea Sânzienelor, numită şi Drăgaică, deschide seria sărbătorilor de vară. Este ziua în care sânzienele înfloresc,având acum cea mai mare putere de vindecare. De asemenea,se spune că tot ce lucrezi în această zi „dă înapoi”. Credinţele populare descriu Sânzienele (cuvânt compus din „sânt” care înseamnă „sfânt” şi „ziene” care semnifică „zână”) drept femei frumoase cu puteri miraculoase care îşi fac apariţia noaptea, prin păduri,şi care dau puteri tămăduitoare plantelor de leac. Tot din folclorul românesc mai ştim că ele împrumută ciripitul cucului (de pe 24 iunie,cucul nu mai cântă) şi cine îl aude ştie că în acea zi va avea parte de o întâmplare nu tocmai plăcută.

O noapte magică

În acestă noapte, oamenii care trăiesc la ţară cred că acum se deschid cerurile şi că astfel putem lua contact cu lumea de dincolo. E un moment bun pentru vrăjitori şi magicieni să-şi rostească invocaţiile,dar şi fetele tinere pot avea succes cu anumite ritualuri legate de ursit sau de destin:unele pun de cu seară nouă flori de sânziene într-un lighean cu apă de izvor,iar dimineaţa li se arată iniţiala viitorului soţ. Altele pun sub pernă flori de sânziene culese noaptea pentru a-şi visa ursitul. Şi cine crede cu adevărat în miracolul nopţii de sânziene află tot ce-şi doreşte să ştie. Se mai spune că îndrăgostiţii care fac baie în mare în această noapte vor rămâne împreună toată viaţa.

Sânziana,o fată cu puteri tainice

Credinţele populare o descriu pe Sânziana ca fiind o fecioară foarte frumoasă,care trăieşte pe tărâmuri neumblate de om. În noaptea de 23 spre 24 iunie,ea şi suratele ei cântă şi dansează, plutesc prin aer, iar zâna îşi arată puterile:dă rod bogat holdelor de grâu, dă miros plantelor de leac,vindecă oamenii şi copiii de boli, urseşte fetele de măritat şi apără ogoarele de furtuni.  Fiindcă au primit atingerea zeiţei,plantele de leac culese în această zi (pelinul,sunătoarea,pătlagina,coada-şoricelului) capătă proprietăţi magice.

Ritualul coroniţelor

În dimineaţa de 24 iunie, fetele şi femeile tinere împletesc din flori de sânziană şi din spice de grâu cununi, pentru ele, şi cruci pentru bărbaţi. Apoi le aruncă pe acoperişul casei, pentru a afla dacă se vor căsători sau dacă le va merge bine: coroniţa rămasă pe casă e semn de căsătorie sau de trai bun. Dacă aceasta cade, e semn că nunta mai aşteaptă sau că cea care a aruncat-o va avea pagubă în casă. Coroniţele se agaţă la ferestre, uşi, în stâlpii porţilor,în grădini sau curţi, pentru a ţine departe relele. Demult, flăcăii neînsuraţi se opreau pe la casele cu coroniţe şi strigau: „Du-te, Lună, vino, Soare/Că tragem la-nsurătoare/Cununile neursite/Zac sub hornuri azvârlite“.